Cardinalul Tagle: Papa Francisc ne surprinde pentru că Dumnezeu îl surprinde (II)
07.03.2018, Vatican (Catholica) - Astăzi a apărut în librăriile din Italia cartea „Francisc. Papa primelor dăți – Toate surprizele lui Bergoglio” (Francesco. Il papa delle prime volte – Tutte le sorprese di Bergoglio, Edizioni San Paolo, 264 pagini), de Gerolamo Fazzini și Stefano Femminis. Postfața este un interviu cu Cardinalul Luis Antonio Gokim Tagle, fiind publicată anticipat de Vatican Insider și tradusă de pr. Mihai Pătrașcu pentru Ercis.ro. Cardinalul Tagle este Arhiepiscop de Manila și președinte al Caritas Internationalis și al Federației Biblice Catolice. Teolog de faimă mondială, a făcut parte din Comisia Teologică Internațională. Autobiografia sa, scrisă cu Gerolamo și Lorenzo Fazzini, se intitulează „Am învățat de la cei din urmă” (Emi, 2016). Iată ultima parte a interviului.
– Papa Francisc a ales pentru el un nume angajant, care amintește de Sfântul din Assisi, „om al păcii”. S-a dedicat și personal pentru a aplana conflicte deosebit de lungi și dureroase, a lansat apeluri repetate pentru pacea în Siria, Sud Sudan, Congo… Deschizând Jubileul Milostivirii, a vizitat Republica Centrafricană în timp ce era în desfășurare războiul civil. Ce mesaj încredințează toate acestea Bisericii și umanității?
– Papa Francisc este un vrednic succesor al ultimilor noștri Papi, care au fost „glasuri de pace” în lume. În magisteriul pontifical recent, amintim Pacem in terris (Sfântul Papă Ioan al XXIII-lea), Populorum progressio (Fericitul Papă Paul al VI-lea), Sollicitudo rei socialis (Sfântul Papă Ioan Paul al II-lea) și Caritas in veritate (Papa Benedict al XVI-lea). Papa Francisc continuă să prezinte o Biserică ce împărtășește bucuriile și speranțele oamenilor și propune drumul pe care îl deschide Isus pentru a construi pacea, făcut din adevăr, dreptate, iubire, milostivire, compasiune. Pacea este un dar al lui Dumnezeu. Dar trebuie să fie primit de noi toți cu promptitudinea celui care se convertește la căile Sale. Darul păcii lui Dumnezeu va fi irosit dacă nu abandonăm viziunile lumii și acțiunile dezumanizante și distructive, prin care bunurile și resursele umane din lume sunt folosite pentru a distruge decât pentru construi.
– Cu atâtea gesturi și alegeri inedite, Papa Francisc a adus un vânt de noutate în Biserică, unii spun chiar o „revoluție”. Însă, există unii care cred că toate acestea sunt legate exclusiv de persoana sa, de identitatea sa particulară și este – prin urmare – o reînnoire trecătoare, destinată să fie, într-un fel, „absorbită”. Nu este o atitudine periculoasă?
– Această întrebare mi-a fost pusă de multe ori. Aș răspunde așa. Înainte de toate, fiecare Papă poartă personalitatea sa, istoria sa personală, cultura și formarea sa în modul său de a exercita slujirea petrină. Este periculos pentru Biserică a avea un Papă „generic” care ajunge să nu fie personal. Deci este normal și se așteaptă ca fiecare Papă să contribuie cu ceva specific la papalitate pentru că este o persoană unică. În al doilea rând, este important a se căuta rădăcinile sau fundamentul gesturilor și alegerilor Papei Francisc înainte de a utiliza etichete precum „revoluționare”. În lectura cuvintelor sale, a gesturilor sale și a alegerilor sale pe care o fac eu, pot spune că sunt înrădăcinate în învățăturile fundamentale ale Bibliei, în mărturia martirilor și a sfinților, în cea mai amplă experiență spirituală, teologică și pastorală a Bisericii și în învățăturile Conciliului Vatican II. Este ceea ce am afirmat în unele interviuri; îl consider pe Papa Francisc ca o persoană care păstrează o tradiție fundamentală mai antică. „Schimbarea” pe care o propune ne invită să fim fideli față de o tradiție mai amplă pe care poate că am uitat-o din cauza unei memorii selective și înțepenite.
– Din punctul Dvs de vedere care este schimbarea cea mai angajantă în care se dedică Papa Francisc și domeniul în care întâlnește rezistențe mai mari?
– Pentru Biserică, schimbarea de priorități, de direcții, modalități de abordare și instituții trebuie să se nască și trebuie să fie însoțită de reînnoirea minților, inimilor, persoanelor, relațiilor și acțiunilor după mentalitatea lui Isus Cristos, așa cum este mărturisită în viața, în rugăciunea și în misiunea Bisericilor de-a lungul istoriei. Papa Francisc realizează toate acestea pe deplin. Din istorie am învățat că persoanele care promovează schimbarea trebuie să rămână umile, răbdătoare și gata să îi asculte mai ales pe cei care opun rezistență schimbării sau au o idee diferită despre ea. Nimeni nu poate pretinde că a îmbrățișat pe deplin mentalitatea lui Cristos. Toți avem nevoie să fim transformați în Cristos. Cred că acesta este spiritul cu care și Papa Francisc afirmă că este un păcătos care are nevoie de milostivirea lui Dumnezeu. În timp ce el cere o schimbare în Biserică, cere și rugăciunile noastre ale tuturor și îi cere lui Dumnezeu să fie milostiv cu el.
– Sinodalitate și colegialitate au fost două „cuvinte de ordine” fundamentale pentru Papa Bergoglio. Sunt alegeri de acum receptate de toată Biserica sau nu?
– Încă o dată trebuie reafirmat că sinodalitate și colegialitate nu sunt „invenții” ale Papei Francisc. Au fost consacrate în marea tradiție a Bisericii și lor le-a fost dată multă relevanță la Conciliul Vatican II. Fericitul Papă Paul al VI-lea a instituit Sinodul Episcopilor în timpul Conciliului Vatican II așa încât să aibă o experiență instituționalizată de drum împreună (sinodalitate), pentru Bisericile locale și Episcopi ca un corp stabil sau colegiu (colegialitate) cu și sub Episcopul de Roma drept cap vizibil al colegiului episcopal. Incluse în realizarea sinodalității și a colegialității sunt reforma Curiei Romane, rolul Conferințelor Episcopale naționale, regionale și continentale, diferitele consilii diecezane și parohiale care invită la o participare mai amplă a credincioșilor laici. La peste 50 de ani după Conciliul Vatican II, toate aceste inițiative trebuie să fie revizitate pentru a afirma semnificația lor permanentă și a le reforma pe baza lecțiilor oferite de experiențele trecute și de provocările din timpul nostru.
– A fost numit „Papa surprizelor”. Dar lui însuși îi place să amintească tuturor că Dumnezeu ne precedă pe drum și că trebuie să ne lăsăm surprinși de El. Cum trebuie înțelese aceste cuvinte?
– Este numit „Papa surprizelor” pentru că este atent la ceea ce se întâmplă oriunde s-ar afla el. Aceasta nu înseamnă că nu are un proiect. El și colaboratorii săi lucrează mult pentru a pregăti întâlniri, conferințe, vizite pastorale, etc. Dar nu este prizonier al unui plan. Dacă Dumnezeu îi arată ceva ce trebuie să fie înfruntat și integrat într-un proiect pregătit, Papa Francisc nu ezită să lase deoparte planul său. Aceasta este capacitate de atenție, contemplație în acțiune, agilitate, libertate de răspuns. Papa Francisc ne surprinde pentru că Dumnezeu îl surprinde.
– Papa nu încetează să cheme toată Biserica la urgența de a trăi și a vesti „bucuria Evangheliei”. De ce este așa de important?
– Motivul pentru care există Biserica, motivația sa de a fi, este să îl vestească pe Isus, Vestea Bună în persoană. Însă Biserica poate întreprinde această misiune cu bucurie numai dacă îl vede constant, îl ascultă și îl atinge pe Isus care este mereu cu ea. „Voi fi cu tine până la sfârșitul timpurilor”, ne-a promis Isus. El este cauza bucuriei noastre și a zelului pentru care ne dedicăm în misiune.
