Anunțuri din Dieceza de Timișoara

25.04.2018, Timișoara (Catholica) - 1. Duminică, 29 aprilie 2018, în biserica romano-catolică din Timișoara-Iozefin, 6 copii de etnie română vor face Prima Împărtășanie. Sf. Liturghie va fi oficiată începând cu orele 9.00.
2. În data de 7 mai, pr. László Túry, preposit mare emerit al Capitlului Catedral din Timișoara, arhidiacon și paroh emerit, va împlini vârsta de 90 de ani. Cu această ocazie, luni, 7 mai 2018, în capela Centrului pentru Persoane Vârstnice din Ciacova al Federației Caritas al Diecezei de Timișoara, începând cu orele 18.00, va avea loc o Sfântă Liturghie de mulțumire, la care sunt așteptați preoți și credincioși.

