Preşedintele Peres primit de Papa Benedict
06.09.2007, Vatican (Catholica) - Preşedintele israelian Shimon Peres s-a întâlnit astăzi cu Papa Benedict la Castel Gandolfo, discuţiile cordiale centrându-se pe perspectivele de pace în Orientul Mijlociu şi pe negocierile diplomatice dintre Israel şi Sfântul Scaun. Într-o scurtă declaraţie dată presei de Biroul de Presă al Vaticanului după întâlnire se spune că Pontiful şi-a exprimat speranţa că liderii israelieni şi palestinieni îşi vor relua eforturile de atingere a păcii în lumina condiţiilor favorabile din acest moment. Încheierea unui acord de pace ar trebui să „refacă pacea în Ţara Sfântă, respectând rezoluţiile ONU şi înţelegerile semnate până acum”.
Declaraţia de presă mai aminteşte că Vaticanul speră într-o încheiere reuşită a lungilor şi sacadatelor negocieri pentru un acord diplomatic cu Israelul. Aceste discuţii bilaterale au fost reluate săptămâna aceasta: sesiunea din Tel Aviv s-a încheiat cu un acord semnat ce prevede continuarea discuţiilor în noiembrie. În timpul vizitei, preşedintele Peres şi-a înnoit invitaţia pentru Papa Benedict de a vizita Israelul. Pontiful a răspuns favorabil invitaţiei ca în noiembrie 2005, când l-a primit pe fostul preşedinte israelian, Moshe Katsav. Nu a fost însă fixată o dată pentru această vizită. Surse din Vatican citate de agenţia CWNews presupun că o astfel de vizită nu va avea loc înainte de încheierea unui acord diplomatic. Peres, care a călătorit la Roma pentru prima oară în funcţia sa de preşedinte, a fost însoţit de ambasadorul israelian la Vatican, Oded Ben Hur. După întâlnirea cu Papa, preşedintele s-a întâlnit cu Cardinalul Tarcisio Bertone, secretar de stat al Sfântului Scaun, şi cu Arhiepiscopul Dominique Mamberti, secretar pentru relaţiile cu statele.
