Întâlnirea Patriarhului Bartolomeu I cu autorităţile din Sibiu
05.09.2007, Sibiu (Catholica) - În cadrul întâlnirii cu autorităţile locale din Sibiu, care a avut loc marţi, 4 septembrie 2007, Patriarhul ecumenic Bartolomeu I, Arhiepiscopului Constantinopolului, a binecuvântat România şi a spus că se roagă pentru alegerea noului Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române. „Mă mândresc cu faptul că de mulţi ani sunt un mare prieten al poporului român, pe care îl binecuvântez, aşa cum binecuvântez Europa şi, prin Europa, întreaga lume. Acum ne rugăm ca lumina divină să cadă asupra Bisericii Ortodoxe Române, care la 12 septembrie îşi va alege noul Patriarh. Transmit întregului popor român binecuvântarea Bisericii mame. Aceeaşi binecuvântare o adresez şi Bisericii Ortodoxe Române, ca fiică şi soră a Bisericii Ortodoxe din Constantinopol”.
Prefectul Ion Ariton şi Martin Bottesch, preşedintele Consiliului Judeţean Sibiu, au fost prezenţi la întâlnirea cu Patriarhul Bartolomeu I, care s-a desfăşurat la Prefectura Sibiului. Arhiepiscopul Constantinopolului a fost însoţit de IPS Laurenţiu Streza, Mitropolitul Ardealului. „Este o mare onoare să vă avem printre noi… Adunarea Ecumenică Europeană, cea de-a treia întâlnire a reprezentanţilor Bisericilor creştine din Europa, este cel mai mare eveniment al oraşului nostru în anul în care este Capitală Culturală Europeană. Acest lucru oferă Adunării Ecumenice ocazia istorică de a fi cunoscută de un număr imens de oameni şi şansa ca mesajul de unitate spirituală să fie împărtăşit de întreaga creştinătate europeană”, a subliniat prefectul Ion Ariton. „Să dea Dumnezeu ca Adunarea Ecumenică de la Sibiu să aibă un succes deplin, iar lumina învăţăturii creştine să reînnoiască speranţele noastre de unitate în Europa”, a mai adăugat el.
La rândul său, preşedintele CJ Sibiu, Martin Bottesch, a ţinut să sublinieze importanţa relaţiilor dintre instituţia pe care o conduce şi organizaţiile bisericeşti. „Observăm cu plăcere că, în ultimul timp, a crescut sensibil interesul acestor organizaţii pentru problematicile sociale”, a spus el. Şi IPS Laurenţiu Streza a pus accentul pe buna colaborare dintre autorităţile ecleziastice şi cele ale statului. „Apreciem în mod deosebit activitatea personalităţilor locale din administraţia publică, fiind siguri că ceea ce nu s-a rezolvat încă într-un domeniu sau în altul reprezintă obligaţiile noastre pentru viitor”, şi-a exprimat speranţa Mitropolitul Ardealului. În urma discuţiilor cu reprezentanţii Sibiului, Patriarhul Ecumenic Bartolomeu a ajuns la concluzia că în Sibiu „există o armonie întreţinută de liderii religioşi şi cei din administraţia publică, ceea ce este o garanţie pentru o viaţă cât mai bună pentru populaţie”.
În ziua de 5 septembrie, în sala de proiecţie a Studioului Astra va rula un film despre Înaltul Prelat. „În momentul în care am stabilit programul pentru luna septembrie, am dorit în mod special să ne sincronizăm cu această manifestare religioasă de mare anvergură şi aşa am ales filmul `Bartolomeu I`”, a declarat directorul Astra Film, Dumitru Budrala. Patriarhul Bartolomeu I este liderul spiritual a 300 de milioane de creştini ortodocşi din întreaga lume. Filmul ce va rula de la orele 14 este o incursiune în activitatea Patriarhului ecumenic al Constantinopolului, acolo unde diplomaţia, politica, spiritualitatea şi viaţa privată a Patriarhului se întrepătrund în permanenţă.
