Papa Francisc: În fiecare persoană umană este amprenta lui Dumnezeu, izvorul vieții
24.06.2018, Vatican (Catholica) - În conceperea și nașterea copiilor, părinții sunt colaboratorii lui Dumnezeu. Papa Francisc a subliniat aceasta în cadrul discursului său de dinaintea rugăciunii Angelus de duminică, 24 iunie 2018, de la amiază, rostit înaintea credincioșilor adunați în Piața San Pietro. Pontiful a amintit că ziua aceasta marchează sărbătoarea Nașterii Sf. Ioan Botezătorul. Nașterea acestuia, a amintit Sfântul Părinte, este evenimentul care luminează viețile părinților săi, Elizabeta și Zaharia, eveniment pe care nu îl mai așteptau și credeau că a devenit imposibil, din cauza vârstei lor înaintate. Vă oferim discursul Papei, după traducerea făcută de pr. Mihai Pătrașcu, publicată pe Ercis.ro.
Iubiți frați și surori, bună ziua!
Astăzi liturgia ne invită să celebrăm sărbătoarea Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul. Nașterea sa este evenimentul care luminează viața părinților săi, Elisabeta și Zaharia, și implică în bucurie și în uimire rudele și vecinii. Acești părinți bătrâni au visat și au și pregătit acea zi, dar de acum nu o mai așteptau: se simțeau excluși, umiliți, dezamăgiți: nu aveau copii. În fața anunțării nașterii unui fiu (cf. Luca 1,13), Zaharia a rămas incredul, pentru că legile naturale nu permiteau aceasta: erau în vârstă, erau bătrâni; prin urmare Domnul l-a făcut mut pentru tot timpul sarcinii (cf. v. 20). Este un semnal. Însă Dumnezeu nu depinde de logicile noastre și de capacitățile noastre umane limitate. Trebuie să învățăm să avem încredere, să tăcem în fața misterului lui Dumnezeu, să contemplăm în umilință și tăcere lucrarea Sa, care se revelează în istorie și care de atâtea ori depășește imaginația noastră.
Și acum când evenimentul se împlinește, acum când Elisabeta și Zaharia experimentează că „la Dumnezeu nimic nu este imposibil” (Luca 1,37), este mare bucuria lor. Pagina evanghelică de astăzi (Luca 1,57-66.80) vestește nașterea și apoi se oprește asupra momentului impunerii numelui copilului. Elisabeta alege un nume străin de tradiția de familie și spune: „Se va numi Ioan” (v. 60), dar gratuit și de acum neașteptat, pentru că Ioan înseamnă „Dumnezeu a dat har”. Și acest copil va fi vestitor, martor al harului lui Dumnezeu pentru săracii care așteptau cu credință umilă mântuirea Sa. Zaharia confirmă pe neașteptate alegerea acelui nume, scriindu-l pe o tăbliță – pentru că era mut -, și „în aceeași clipă, i s-a deschis gura și i s-a dezlegat limba, iar el vorbea lăudându-l pe Dumnezeu” (v. 64).
Tot evenimentul nașterii lui Ioan Botezătorul este înconjurat de un sentiment bucuros de uimire, de surprindere și de recunoștință. Uimire, surprindere, recunoștință. Oamenii sunt cuprinși de o sfântă teamă a lui Dumnezeu și „în tot ținutul muntos al Iudeii se povesteau toate aceste lucruri” (v. 65). Frați și surori, poporul credincios intuiește că s-a întâmplat ceva mare, chiar dacă umil și ascuns, și se întreabă: „Ce va fi oare acest copil?” (v. 66). Poporul credincios al lui Dumnezeu este capabil să trăiască credința cu bucurie, cu sentiment de uimire, de surprindere și de recunoștință. Să privim la acei oameni care bârfeau bine despre acest lucru minunat, despre această minune a nașterii lui Ioan, și făceau aceasta cu bucurie, erau mulțumiți, cu sentiment de stupoare, de surprindere și recunoștință.
Privind aceasta să ne întrebăm: cum este credința mea? Este o credință bucuroasă sau este o credință mereu la fel, o credință „plată”? Am sentiment de stupoare când văd lucrările Domnului, când aud vorbindu-se despre evanghelizare sau despre viața unui sfânt, sau când văd atâția oameni buni: simt harul înăuntru sau nimic nu se mișcă în inima mea? Știu să simt mângâierile Domnului sau sunt închis? Să ne întrebăm, fiecare dintre noi, într-o examinare a conștiinței: cum este credința mea? Este bucuroasă? Este deschisă la surprizele lui Dumnezeu? Pentru că Dumnezeu este Dumnezeul surprizelor. Am „gustat” în suflet acel sentiment de stupoare pe care îl dă prezența lui Dumnezeu, acel sentiment de recunoștință? Să ne gândim la aceste cuvinte, care au fost stările sufletești ale credinței: bucurie, sentiment de stupoare, sentiment de surprindere și recunoștință.
Preasfânta Fecioară să ne ajute să înțelegem că în fiecare persoană umană este amprenta lui Dumnezeu, izvorul vieții. Ea, Mama lui Dumnezeu și Mama noastră, să ne facă tot mai conștienți că în nașterea unui copil părinții acționează drept colaboratori ai lui Dumnezeu. O misiune într-adevăr sublimă care face din fiecare familie un sanctuar al vieții și trezește – fiecare naștere a unui copil – bucuria, uimirea, recunoștința.
După Angelus, Sfântul Părinte a spus următoarele:
Iubiți frați și surori,
Ieri, la Asunción (Paraguay), a fost proclamată Fericită Maria Felicia a lui Isus din Preasfântul Sacrament, înainte de călugărie Maria Felicia Guggiari Echeverría, călugăriță din Ordinul Carmelitanelor Desculțe, numită de tatăl său, precum și de poporul paraguayan astăzi, „Chiquitunga”. A trăit în prima jumătate a secolului al XX-lea, a aderat cu entuziasm la Acțiunea Catolică și s-a îngrijit de bătrâni, bolnavi și pușcăriași. Această experiență rodnică de apostolat, susținută de Euharistia zilnică, a ajuns în consacrarea către Domnul. A murit la 34 de ani, acceptând cu seninătate boala. Mărturia acestei tinere fericite este o invitație pentru toți tinerii, în special cei paraguayeni, să trăiască viața cu generozitate, blândețe și bucurie. Să o salutăm pe Chiquitunga cu aplauze, și tot poporul paraguayan!
Adresez salutul meu vouă tuturor, romani și pelerini! Îndeosebi celor veniți din Hannover și Osnabrück, în Germania, și celor din Slovacia. Salut comunitatea română din Italia; pe credincioșii din Enna, Paternò, Rosolini și San Cataldo; și grupul de cicliști din Sesto San Giovanni. Vă urez vouă tuturor o duminică frumoasă. Vă rog, nu uitați să vă rugați pentru mine. Poftă bună și la revedere!
