Anunț: Mariapolis 2018 la Roman
07.07.2018, Iași (Catholica) - Mişcarea Focolarelor (Opera Preasfintei Fecioare Maria) organizează întâlnirea Mariapolis (Oraşul Mariei), în perioada 13-15 iulie 2018 la Roman. Activităţile vor avea loc la Colegiul Tehnic „Danubiana”.
Timp de două zile şi jumătate, aproximativ 200 de credincioşi: romano-catolici, greco-catolici şi ortodocşi, peoţi, laici şi persoane consacrate, vor forma un mic „orăşel” pentru a aprofunda tema: „Ca Maria, să-l redăm lumii pe Isus” şi a exersa arta iubirii reciproce.
În aceste zile se vor desfăşura diferite activităţi: prelegeri, momente de rugăciune, sfinte Liturghii, grupuri de discuţii, o ieşire la iarbă verde, cântece, vizitarea unor obiective, serată etc. Pe lângă activităţile comune, adulţii, copiii şi tinerii vor putea participa la programe specifice, adaptate fiecărei categorii de vârstă.
Deşi înscrierile s-au finalizat, cei din Roman şi împrejurimi sunt aşteptaţi şi ei cu drag la programul care începe în cele trei zile la ora 9.00, în sala de sport a colegiului.
Pentru detalii, persoana de contact este Iuliana Petruţ, telefon 0745/905748.
