Conştiinţa timpurilor noastre (I)
06.07.2007, Maynooth (Catholica) - Conştiinţa, în concepţia sa modernă, se reduce la un simplu mecanism justificator, conform căruia persoana nu poate greşi niciodată, pentru că orice lucru pe care ea îl consideră just este considerat şi ca lucru just în sine, a afirmat pr. Vincent Twomey. Părintele Twomey, profesor pensionar de teologie morală la Universitatea Catolică „St. Patrick`s College” din Maynooth (Irlanda), este autorul cărţii „Pope Benedict XVI: The Conscience of Our Age”, publicată anul acesta de Ignatius Press. În acest interviu dat agenţiei ZENIT, el explică modul în care Sfântul Părinte se străduieşte să arate drumul spre o întoarcere la o concepţie mai profundă şi autentică despre conştiinţă şi despre rolul ei. Pr. Mihai Pătraşcu a tradus interviul pentru situl Diecezei de Iaşi, de unde îl preluăm în două părţi.
– Dumneavoastră aţi făcut doctoratul ca student al pr. Joseph Ratzinger. În ce mod această experienţă v-a pregătit să scrieţi această carte?
– Am participat la colocviul de doctorat cu profesorul Ratzinger în primăvara anului 1971 şi am studiat sub supravegherea lui pentru doctoratul pe care l-am obţinut în anul 1979. Încă de la alegerea sa ca arhiepiscop de München în anul 1977, în fiecare an întâlnea pe studenţii săi doctoranzi şi doctori pentru un colocviu la sfârşitul săptămânii, un obicei pe care l-a menţinut chiar şi după alegerea sa în scaunul pontifical. Cu această experienţă, cred că pot să mă laud cu o cunoaştere personală a papei care este într-un fel unică. A sta alături de el ca student, a studia operele sale şi a participa la discuţii cu el timp de peste 36 de ani mi-a dat o anumită familiaritate cu gândirea sa care a influenţat profund orientarea mea teologică.
– După părerea dumneavoastră, care sunt aspectele caracteristice ale scrierilor lui Joseph Ratzinger, astăzi Papa Benedict al XVI-lea?
– Principalele caracteristici care reies din scrierile sale sunt originalitatea, claritatea şi un excelent stil literar care nu este uşor de păstrat în traduceri. Ratzinger este mai mult decât un cercetător şi un academician: este un gânditor genial. El are atingerea lui Midas, în sensul pozitiv al celui care ştie să transforme în aur orice lucru ar atinge; orice temă ar examina, are mereu ceva nou şi entuziasmant de spus, fie că este vorba de dogme ale Bisericii, de un mozaic într-o biserică romană antică, sau de bioetică. Şi ştie să scrie cu claritate incredibilă. Referindu-se la stilul său, cardinalul de Köln Joachim Meisner l-a definit pe Ratzinger ca Mozart al teologiei: reuşeşte să scrie capodopere fără efort excesiv. Referitor la conţinut, aşa cum însuşi Ratzinger a spus despre sine: „Dumnezeu este adevărata temă centrală a lucrărilor mele”. Nu există practic temă teologică – dogmă, morală, politică, bioetică, liturgie, exegeză, muzică, artă – pe care el să nu o fi examinat în mod aprofundat. Şi orice examinează, face aceasta din punctul de vedere al lui Dumnezeu, ca şi cum ar fi vorba chiar de a descoperi lumina pe care revelaţia – Scripturile şi tradiţia – poate să o dea oricărei chestiuni particulare. Pe de altă parte, reflecţia sa teologică este puternic înrădăcinată în experienţa contemporană: chestiunile existenţiale puse de modernitatea şi de postmodernitatea gânditorilor contemporani şi de evenimentele epocale din timpurile noastre. Totuşi, îndatoririle sale pastorale şi administrative ca arhiepiscop şi prefect al Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei au fost de aşa natură încât l-au împiedicat să dedice mult timp pentru a scrie monografii mai aprofundate, aşa încât o mare parte din scrierile sale sunt de natură fragmentară. Dar ce fragmente! Fiecare dintre acestea are capacitatea de a duce cu sine acea profunzime de adevăr care atinge mintea şi inima cititorului şi care poate să provoace o schimbare în inimă.
– Dumneavoastră îl descrieţi pe Papa Benedict al XVI-lea ca acela care nu se teme să greşească şi care „are curajul să se ştie imperfect”. Ne puteţi explica mai bine ce vrea să însemne?
– A avea curajul de a se şti imperfect merge dincolo de faptul de a nu avea teama de a greşi. La baza acestei apropieri de viaţă şi de teologie există convingerea că numai Dumnezeu este perfect şi că opera umană este mereu imperfectă. Perfecţionismul de orice fel este duşman al omului, dar este astfel mai ales în domeniul politicii. Cea mai mare parte a ideologiilor politice vor să creeze o lume perfectă, o societate perfectă şi de obicei ajung să aducă iadul pe pământ. Aceasta este o temă care apare des în scrierile sale despre politică. Dar şi cu referinţă la efortul uman în teologie. Şi aceasta va fi o lucrare neterminată, mereu supusă îmbunătăţirilor, corecturilor şi aprofundărilor. Noi nu putem şti totul, cu atât mai puţin totul despre Dumnezeu şi despre planul său cu privire la om. Am vorbit despre „caracterul fragmentar” al scrierilor sale. Cea mai mare parte dintre ele nu sunt terminate, cum este lucrarea sa clasică „Introducere la creştinism” şi mai recent lucrarea sa „Isus din Nazaret”. Şi totuşi el are curajul de a le publica şi în forma lor neterminată. Această atitudine îi conferă lui Joseph Ratzinger acel calm interior şi acea dezlipire pe care lumea o recunoaşte astăzi în Benedict al XVI-lea. Dar ea este, probabil, şi secretul atitudinii sale gentile şi strălucitoare.
