Un nou document doctrinal despre rolul Bisericii Catolice
06.07.2007, Vatican (Catholica) - Vaticanul va da publicităţii în curând un nou document doctrinal, aflăm de la agenţia CWNews, citând surse din Roma, document ce va vorbi despre rolul unic al Bisericii Catolice în planul lui Dumnezeu de mântuire. Noul document, ce va fi emis de Congregaţia pentru Doctrina Credinţei, va răspunde la întrebări despre învăţătura Conciliului Vatican II, mai precis la documentul Lumen Gentium, unde se spune că Biserica fondată de Cristos „subzistă în Biserica Catolică”.
Problema „subzistenţei” Bisericii în Biserica Catolică a generat o serie de răspunsuri din partea Vaticanului, cel mai recent fiind declaraţia „Dominus Iesus” din 2000, apărută cu aprobarea Papei Ioan Paul al II-lea şi semnată de pe atunci Cardinalul Joseph Ratzinger. Documentul ce ar urma să apară pe 10 iulie repetă şi întăreşte mesajul principal din „Dominus Iesus”, conform căruia Biserica fondată de Isus Cristos există deplin doar în Biserica Catolică. Documentul critică noţiunea conform căreia celelalte organisme religioase pot să reprezinte de asemenea Biserica fondată de Cristos şi avertizează împotriva „relativismului eclezial” pe care Papa Benedict l-a criticat în trecut. Pentru moment publicarea acestui document, peste doar câteva zile, nu a fost confirmată de Vatican.
