Cardinalul O’Malley apără „toleranța zero” față de clericii abuzatori
22.02.2019, Vatican (Catholica) - Cardinalii și clericii participanți la întâlnirea din Vatican privind abuzurile sexuale și-au exprimat opinii contradictorii privind folosirea termenului „toleranță zero”, unii pretinzând că „toleranță zero” este un concept american cu o nuanță legalistă. Cardinalul Sean O’Malley de Boston, unul dintre principalii sfătuitori ai Papei pe tema abuzurilor sexuale, a spus că știe că există „multă rezistență în fața folosirii terminologiei cu ‘toleranță zero'” deoarece unii cred că sună „secular”. Dar Cardinalul a insistat că principiul a fost „clar articulat” de Papa Ioan Paul al II-lea. „Nu există loc în preoție pentru unul care face rău unui copil și aici trebuie trasă o linie de demarcație. Este important pentru noi toți”, a spus prelatul la conferința de presă din 22 februarie.
Pr. Federico Lombardi, ca moderator al întâlnirii din Vatican, a spus presei că el nu folosește expresia „toleranță zero” când scrie despre protecția minorilor, deoarece definiția ei este limitată în comparație cu ceea ce și-a propus întâlnirea să realizeze. „Toleranță zero se referă la un aspect foarte limitat al problemei cu care ne confruntăm, deoarece întreaga dimensiune a grijii pastorale pentru victime, însoțire, selecția membrilor clerului, prevenirea în parohii și în activitățile noastre, nu este acoperită de definiția toleranței zero. Se referă doar la un mod de acțiune punitivă împotriva agresorilor. Este o parte fundamentală și importantă, dar doar o parte a întregii sfere a protecției minorilor, care cred că este mult mai largă decât ‘toleranță zero’.”
Arhiepiscopul Charles Scicluna de Malta a sprijinit noțiunea de „toleranță zero”, spunând că „nu putem permite pe nimeni în preoție” care ar putea răni tinerii, dar a afirmat că „abordarea prudentă nu este cea infracțională – nu elimin pe cineva din preoție pentru a-l pedepsi, ci pentru a proteja turma”. A adăugat că „cei cărora nu le place noțiunea de ‘zero toleranță’ […] nu știu ce înseamnă aceasta”. „Este un principiu deja afirmat foarte clar de Papa Ioan Paul al II-lea în 23 aprilie 2002 și trebuie să influențeze fiecare decizie din punct de vedere pastoral și al prudenței.” Cardinalul O’Malley a explicat că în Carta de la Dallas privind Protecția Minorilor „angajamentul era că nimeni nu își va mai continua slujirea după ce a abuzat un copil”, poziție pe care o susține ca aplicabilă peste tot.
Pr. Lombardi a spus la conferința de presă că „toleranță zero” înseamnă ceva specific pentru americani și canadieni. „Oricine a comis o ofensă gravă nu poate rămâne în preoție, sunt de acord, dar când vorbesc despre protecția minorilor vorbesc de asemenea despre o mulțime de alte lucruri.” Cardinalul Blase J. Cupich a spus că aplicarea pretutindeni a unui model american de protecție a minorilor poate deveni o formă „imperialism”, în special pentru zonele lumii care „nu au experiența discutării despre aceste probleme foarte personale într-un mod public”. Legat de provocările ridicate de diversitatea culturală, prelatul a spus că „aceasta este sinodalitatea – mergem împreună unii cu alții, dar și învățând poate din experiența altora și din culturile lor”.
A doua zi a întâlnirii din Vatican s-a dedicat aspectului tragerii la răspundere, ceea ce a inclus discuția despre „toleranța zero”. În percepția unora înseamnă laicizarea preotului sau Episcopului ce a comis abuzul, dar nu astfel înțeleg toți. „Concluzia nu a fost neapărat că vor fi laicizați”, a spus Cardinalul O’Malley. De exemplu pentru comunitățile călugărești „ar fi mai bine să mențină acea persoană în cadrul comunității, pentru a o supraveghea, pentru binele copiilor”. A mai spus și că investigația Sfântului Scaun privind tratarea cazului abuzatorului Theodore McCarrick va fi dat publicității „nu foarte în viitor”. Cardinalul a mai afirmat că „există obligația morală de a împărtăși astfel de informații cu autoritățile civile pentru siguranța copiilor. Cred că criza teribilă pe care o experimentăm în SUA este tocmai datorită faptului că aceste vechi infracțiuni nu au fost raportate; pentru mine deci, raportarea este foarte importantă pentru a progresa și pentru a proteja copiii.” (Courtney Grogan pentru Catholic News Agency)
