Calendarul celebrărilor pontificale: martie-aprilie 2019
02.03.2019, Vatican (Catholica) - Maestrul ceremoniilor liturgice ale Pontifului Roman, Mons. Guido Marini, a publicat săptămâna aceasta calendarul celebrărilor prezidate de Papa Francisc în lunile martie – aprilie 2019, mai precis, de la Miercurea Cenușii până la solemnitatea Învierii Domnului.
Astfel, miercuri, 6 martie 2019, Miercurea Cenușii și începutul Postului Mare. Papa va merge la biserica Sfântul Anselm la ora 16.30 pentru ritul așa-numitei „statio” și procesiunea penitențială, iar la ora 17.00, în Bazilica Sfânta Sabina, din imediata apropiere a bisericii, va prezida Sfânta Liturghie cu ritul binecuvântării și punerii cenușii pe cap. Duminică, 10 martie a.c., prima Duminică din Postul Mare, Papa Francisc va merge în localitatea Ariccia, lângă Roma, pentru o perioadă de exerciții spirituale împreună cu mai mulți membri ai Curiei Romane. Zilele de exerciții spirituale se vor încheia vineri, 15 martie, când Pontiful se va întoarce în Cetatea Vaticanului. Vineri, 29 martie a.c., Sfântul Părinte va prezida Celebrarea penitențială în Bazilica San Pietro începând cu ora 17.00. Pe 30 și 31 martie a.c. – sâmbătă și duminică – Papa Francisc va efectua o călătorie apostolică în Maroc.
Duminică, 14 aprilie 2019, Duminica Floriilor și a Pătimirii Domnului: începutul Săptămânii Sfinte. Pontiful va prezida Sfânta Liturghie la ora 10.00 pe esplanada Bazilicii San Pietro, celebrarea euharistică începând cu comemorarea intrării Domnului în Ierusalim. Joi, 18 aprilie, Joi în Săptămâna Sfântă. Papa va prezida la ora 9.30, în Bazilica San Pietro, Sfânta Liturghie a Crismei cu participarea clerului roman. În seara de joi, 18 aprilie a.c., cu Sfânta Liturghie a Cinei Domnului, începe Sfântul Triduum Pascal. Potrivit uzanței introdusă încă din primul an al pontificatului său, Papa Francisc va celebra Sfânta Liturghie a Cinei Domnului într-un context marcat de marginalizare și suferință, locul și comunitatea urmând să fie anunțate la timpul oportun. Vineri, 19 aprilie, Vinerea Sfântă, zi aliturgică. Pontiful va prezida în Bazilica vaticană, la ora 17.00, Celebrarea Pătimirii Domnului, cu ritul adorării Sfintei Cruci. În cursul nopții, la 21.15, Papa merge la Colosseum pentru a prezida devoțiunea „Calea Crucii” (Via Crucis), rugăciunea fiind transmisă în mondoviziune.
Sâmbătă, 20 aprilie, Sâmbăta Sfântă. La ora 20.30, în Bazilica San Pietro, Papa va prezida Vigilia pascală din Noaptea Sfântă a Învierii Domnului, cu ritul binecuvântării focului și ceremonia luminii în antreul Bazilicii. Duminică, 21 aprilie 2019, Duminica Paștelui: Învierea Domnului Nostru Isus Cristos. La ora 10.00, Papa va prezida Sfânta Liturghie în Piața San Pietro, iar la ora 12.00, de la loja centrală a Bazilicii, va adresa Cetății și Lumii („Urbi et Orbi”) tradiționalul mesaj pascal și binecuvântarea apostolică însoțită de darul indulgenței plenare. (pr. Adrian Dancă pentru Vatican News România)
