Papa Francisc i-a îndemnat pe prizonieri să se slujească unii pe alții
19.04.2019, Vatican (Catholica) - Papa Francisc a celebrat Liturghia Cinei Domnului la o închisoare din suburbiile Romei în ziua de joi, 18 aprilie 2019, îndemnându-i pe prizonieri să reflecteze la cum pot să se poarte unii cu alții cu inimi de slujitori. „Este adevărat că în viață există probleme: ne certăm între noi, dar acesta trebuie să fie un lucru care trece, un lucru trecător, deoarece în inimile noastre trebuie să fie întotdeauna această iubire pentru a-i sluji pe ceilalți, a fi în slujba celorlalți. Aceasta este regula lui Isus și regula Evangheliei, regula slujirii, nu de a domina, de a face răul, de a-i umili pe ceilalți. Slujirea.”
Amintind de momentul în care discipolii se certau între ei care este cel mai important, Pontiful a spus: „Isus a luat un copil și a spus: ‘Copilul. Dacă inima voastră nu este ca inima unui copil, nu veți fi discipolii Mei’. Inima unui copil – simplă, smerită, dar de slujitor”. Papa a celebrat Liturghia Cinei Domnului la închisoarea de bărbați Velletri. A fost a cincea oară în pontificatul său când Papa Francisc a celebrat Liturghia din Joia Sfântă la o închisoare. Prima dată a fost în 2013, imediat după ce a fost ales Papă, când a vizitat Casal del Marmo, centru de detenție pentru minori. Mai apoi a fost la închisoarea Regina Coeli, la un centru pentru migranți, la închisoarea Rebibbia și la închisoarea Paliano. În 2014, a celebrat Liturghia la centrul Don Gnocchi pentru persoane cu dizabilități.
După scurta sa predică, Papa Francisc a spălat picioarele a 12 prizonieri: unul marocan, unul ivorian, unul brazilian și nouă italieni. În predica sa, Pontiful a explicat că gestul lui Isus de a spăla picioarele discipolilor Săi a fost gestul unui slujitor, deoarece pe atunci străzile nu erau asfaltate și picioarele oamenilor se umpleau de praf. Prin urmare, atunci când intrau într-o casă, în vizită sau invitați la masă, un servitor spăla picioarele oaspeților. „Și Isus face aceste gest: le spală picioarele. Face gestul servitorului: El, care avea toată puterea, El, care era Domnul.”
Papa Francisc a subliniat ce s-a întâmplat în continuare în Evanghelie: Isus i-a îndemnat pe discipoli să facă și ei așa unii cu alții. „Cu alte cuvinte, să se slujească unii pe alții, să fie frați în slujire, nu în ambiție, așa ca unul care îi domină pe alții sau care îi calcă pe alții în picioare, nu, să fie frați în slujire”. „Ai nevoie de ceva, un serviciu? Voi face aceasta pentru tine” – așa arată adevărata fraternitate, a spus Sfântul Părinte, explicând faptul că Biserica le cere Episcopilor să imite spălarea picioarelor în fiecare Joie Sfântă, deoarece „Episcopul nu este cel mai important, ci trebuie să fie cel mai bun slujitor”.
