Hramul parohiei „Sfânta Treime” din Tiraspol 2019
17.06.2019, Chișinău (Catholica) - Duminică, 16 iunie, parohia „Sfânta Treime” din Tiraspol și-a sărbătorit hramul. În ciuda vremii aride, credincioșii parohiei și preoți din întreaga Dieceză au răspuns invitației pr. Piotr Kuszman. Cu ocazia frumoasei sărbători, Sfânta Liturghie a fost prezidată de Preasfințitul Anton Coșa, păstorul Diecezei de Chișinău, împreună cu Mons. Cesare Lodeserto, Vicar general. Predica a fost rostită de pr. Vasili Cohanovschi, recent numit responsabil al Comisiei pentru Copii și Tineret a Diecezei.
Pr. Vasili a accentuat semnificația divină a unității Sfintei Treimi pentru credincioși. De asemenea, predicatorul menționat importanța permanentă și harul Preasfintei Treimi în viața de zi cu zi a creștinilor, atunci când încep orice activitate cu cuvintele: „În numele Tatălui, a Fiului și a Sfântului Duh”. La sfârșitul Liturghiei, pr. Piotr Kuszman le-a mulțumit credincioșilor parohiei și oaspeților pentru prezență. O mulțumire aparte a fost adresată tuturor preoților, persoanelor consacrate și laicilor care au participat la organizarea sărbătorii. De asemenea, părintele paroh și-a exprimat o recunoștință deosebită corului parohial, care a intonat cântecele sacre în limbile latină, rusă și polonă.
La rândul lor, credincioșii parohiei i-au mulțumit Preasfințitului Anton Coșa pentru prezență, rugăciune și cuvintele de învățătură. Ulterior, toți cei prezenți au fost invitați la o agapă frățească, după care a avut loc întâlnirea cu tinerii din parohie. (Vladislav Luchianov pentru CatolicMold.md)
