Zilele parohiei Isus, Bunul Păstor din Roman
05.05.2009, Roman (Catholica) - Parohia Isus, Bunul Păstor din Roman a sărbătorit în perioada 1-3 mai 2009, Zilele Parohiei, cu ocazia hramului bisericii şi a sfinţirii casei parohiale şi a Centrului pastoral parohial, aflăm de pe Ercis.ro. După o zi de adoraţie euharistică, în seara zilei de 1 mai, fiind şi prima vineri din lună, doi preoţi au stat la dispoziţia credincioşilor pentru Spovadă. A doua zi, 2 mai, încă de la ora 17.30, creştinii aşteptau vizita păstorului Diecezei, Episcopul Petru Gherghel, care a participat la Liturghia vigiliei de hram, iar mai apoi a sfinţit casa parohială şi Centrul pastoral parohial dedicat Papei Ioan Paul al II-lea, la 10 ani de la vizita istorică în România.
În prezenţa mai multor preoţi şi credincioşi, Preasfinţitul a evocat figura Păstorului cel Bun care şi-a dat viaţa pentru oile sale, invitând la o apropiere tot mai mare de El. Ziua s-a încheiat cu tăierea panglicii şi inaugurarea casei parohiale şi a centrului pastoral. În ziua hramului, biserica şi curtea ei erau pline de credincioşi din parohie, din Roman şi din localităţile vecine, care au venit să participe la sărbătoare. La predică, pr. Alois Moraru, paroh la parohia Fericitul Ieremia din Roman, a invitat la o înţelegere practică a acţiunii lui Isus, Păstorul cel Bun. Zilele Parohiei s-au încheiat seara, la centrul pastoral, unde copiii şi tinerii parohiei au pregătit un spectacol pentru toată comunitatea, cu scenete, dansuri, tombolă şi multă bună dispoziţie, prezenţi fiind cu câteva dansuri şi cântece şi un grup de tineri din parohia Săbăoani.




