PS Virgil despre Eparhia de Oradea în moment aniversar
12.05.2007, Oradea (Catholica) - În ediţia de vineri a cotidianului România Liberă a apărut un interviu solicitat de Iosif Klein Medeşan Episcopului greco-catolic de Oradea. Ocazia: apropiatele manifestări dedicate împlinirii a 230 de ani de la înfiinţarea Episcopiei Române Unite cu Roma din oraşul bihorean, în data de 15 iunie 1777, prin bula papală „Indefessum” a Papei Pius al VI-lea. Redăm câteva fragmente. Pentru început PS Virgil Bercea a fost rugat să vorbească despre semnificaţia aniversării.
– Aniversarea a 230 de ani de la înfiinţarea Episcopiei de Oradea ne dă posibilitatea să reiterăm momentele faste şi pe cele mai puţin faste din viaţa acestei Biserici din ţinuturile vestice ale ţării. Ne revine în minte momentul Suplexului sau al Memorandumului, tot aşa cum suntem copleşiţi şi de rolul pe care şcolile greco-catolice din Oradea sau Beiuş l-au jucat pentru tinerii acestor meleaguri. Conştiinţa naţională, dragostea de ţară şi de neam, spiritualitatea şi tenacitatea în promovarea drepturilor românilor au fost câteva din valorile promovate de Episcopi, cler şi credincioşii Bisericii noastre. Suferinţa şi încercarea au fost alte coordonate ale acestei Biserici mai ales în perioada comunistă: anii petrecuţi prin puşcăriile şi gulagurile comuniste, sângele martiric vărsat pentru Dumnezeu prin locuri uitate şi neştiute de nimeni, pentru credinţă şi pentru neam, au dat forţa Bisericii noastre de a reînvia în 1989 împreuna cu întreaga ţară. La acest moment aniversar, mulţumim Domnului pentru binecuvântările pe care ni le-a dăruit şi pentru încercările de care nu ne-a scutit prin timp. Scrutând trecutul, putem să evităm greşelile şi să imaginăm un viitor mereu împreună cu Domnul.
– Aţi primit, în 2003, titlul de doctor în Teologie, după susţinerea lucrării intitulate „Misterul care uneşte Spiritul Sfânt de Biserică”. La rându-vă, îi îndrumaţi pe tinerii preoţi greco-catolici să-şi aprofundeze studiile teologice. În ce condiţii – şi cu ce rezultate – se desfăşoară studiile teologice greco-catolice?
– Seminarul a fost recuperat de către Preasfinţitul Vasile Hossu la începutul anilor 90. Tinerii seminarişti studiază în cadrul Facultăţii de Teologie Greco-Catolică din Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca. Această facultate are trei departamente: Blaj, Cluj, Oradea. Studiile se desfăşoară, conform Convenţiei de la Bologna, pe o perioadă de 4 ani la care se adaugă masterul şi doctoratul. Clădirea a fost restaurata în totalitate. Din aproape în aproape, s-a refăcut corpul profesoral: tineri care şi-au făcut studiile în diverse universităţi europene, Roma, Milano, Bologna, Viena, Paris s-au întors acasă cu doctorate terminate şi cu dorinţa de a dărui din ceea ce ei au primit. Cred că nu greşesc dacă afirm că facultatea noastră funcţionează bine: părinţii profesori au gradele academice şi titlurile universitare in conformitate cu cerinţele legilor în vigoare. Mulţi tineri seminarişti sau laici au posibilitatea de a se perfecţiona la universităţile pontificale de la Roma sau din alte centre universitare europene.
