Ziua Familiei în Italia: 1,5 milioane de participanţi
13.05.2007, Roma (Catholica) - Peste un milion de suporteri ai familiei s-au strâns în Piaţa San Giovanni in Laterano pentru a sprijini căsătoria bazată pe relaţia dintre un bărbat şi o femeie. Evenimentul a marcat prima Zi a Familiei, convocată de 450 de familii şi asociaţii creştine ca parte a unei campanii de apărare a căsătoriei heterosexuale în faţa propunerilor de acordare de recunoaştere legală cuplurilor de acelaşi sex. Propunerea nu vizează însă recunoaşterea „căsătoriilor” homosexuale.
Evenimentul a atras un număr de participanţi peste aşteptări. Organizatorii au estimat că la demonstraţie au participat 1,5 milioane de persoane, informează AP. În piaţă se puteau vedea pancarte cu texte precum „Familia, o invenţie a lui Dumnezeu” şi „Familia, speranţa lumii”. Marşul s-a bucurat de sprijinul a diferite organizaţii şi mişcări laice catolice, a unor asociaţii şi Biserici creştine, precum şi a reprezentanţilor comunităţilor evreieşti şi musulmane din Roma. Au existat momente susţinute de cântăreţi, oratori şi un scurt material video cu Papa Ioan Paul al II-lea.
La finalul evenimentului, Giovanni Giacobbe, preşedintele Forumului Asociaţiilor Familiilor, a spus: „Suntem aici astăzi pentru a face auzită vocea familiilor italiene cu o mai mare forţă”. Savino Pezzotta, purtător de cuvânt al Zilei Familiei, a afirmat că marşul nu doreşte să divizeze ţara sau să incite la conflicte. „Nu este vorba de manipulare religioasă, dar nici religiei nu trebuie să i se interzică să ilumineze conştiinţele oamenilor – credincioşi şi necredincioşi. Pentru un credincios, credinţa nu este irelevantă pentru construcţia societăţii.”
