Familia creştină, aprilie 2007
05.05.2007, România (Catholica) - Cu ceva întârziere, la începutul acestei luni a apărut numărul pe luna aprilie al revistei electronice „Familia creştină”, publicat pe situl ProFamilia.ro. Editorialul este intitulat „Let`s go”, după expresia unui tată erou într-unul dintre episoadele zilei de 11 septembrie 2001. „Cultura dominantă actuală atacă instituţiile tradiţionale şi în primul rând familia”, scrie Marina Fara. „Tatăl, prin tradiţie, `stâlpul`, apărătorul familiei, vede cum în contextul de viaţă din ce în ce mai agresiv şi instabil, misiunea lui de apărător, de susţinător al familiei devine foarte dificilă şi plină de neprevăzut.”
Taţii au în continuare un articol dedicat ce reuneşte „Câteva sfaturi pentru taţi”, semnate de James Stenson. Tot la rubrica Familie, Iuliana Petruţ semnează „Armonia conjugală”, ce va continua cu partea a doua în numărul pe luna mai. La rubrica ce prezintă cărţi pentru familii, cititorii au ocazia de a cunoaşte câteva dintre scrierile lui John Ortberg, protestant. În limba română i-au fost traduse toate scrierile: „Dacă vrei să umbli pe apă, trebuie să cobori din barcă” (2004); „Dumnezeu este mai aproape decât crezi” (2006); „Toţi sunt normali până ajungi să-i cunoşti” (2005); „O dragoste mai presus de raţiune” (2006); „Viaţa pe care ţi-ai dorit-o dintotdeauna” (2007). Continuă apoi în revistă traducerea cărţii cu titlul „101 întrebări şi răspunsuri despre pregătirea pentru căsătorie”, în acest număr fiind incluse întrebările pe următoarele teme: „Finanţele. Sexualitatea. Copiii”.
Ca în fiecare număr din 2007, mulţumită înţelegerii cu Editura Sapientia, „Familia creştină” include şi acum un articol al pr. Ariel Alvarez Valdes: „Au existat realmente Adam şi Eva?” La aceeaşi rubrică de Spiritualitate continuă articolul lui Peter Kreeft, „Cum ne face puternici slăbiciunea Crucii?”, tradus de Andrei Goţia. Ultimele două articole sunt dedicate copiilor: povestioara „De ce există învăţători şi profesori?” şi sugestii despre cum se pot face „Jucării din hârtie”.
