Administrarea Mirului în comunitatea românilor din Roma
02.05.2007, Roma (Catholica) - Comunitatea românilor din Roma s-a îmbrăcat duminică, 29 aprilie 2007, în haine de sărbătoare pentru a celebra sărbătoarea primirii Duhului Sfânt, din mâinile PS Aurel Percă, informează Ercis.ro. Anul acesta s-a administrat sacramentul Confirmaţiunii în cele două biserici principale: Grotte Celoni (Casilina) şi Campitelli (Piaţa Veneţia). La ora 12.00 Episcopul şi preoţii prezenţi în Cetatea Eternă s-au deplasat la biserica „Santa Maria Causa Nostrae Laetitiae” din Grotte Celoni. Biserica era neîncăpătoare, iar candidaţii aşteptau cu nerăbdare revărsarea Duhului Sfânt, scrie pr. Isidor Iacovic.
În calitate de responsabil al pastoraţiei românilor catolici din Roma, în cuvântul de deschidere, pr. Iacovici a afirmat: „Suntem aici ca într-o adevărată parohie românească, o biserică nu prea mare, nici prea mică, dar suficientă să-i primească pe românii care pentru un timp vor locui pe aproape sau mai departe. Aici vor intra să se bucure cu cei ce se bucură şi să se întristeze împreună cu cei ce sunt în suferinţă. Aici vor putea să-şi plângă propriile păcate şi să primească pacea, să participe la sfânta Liturghie şi la sacramente, să se adune pentru marile sărbători ale anului liturgic. Aici vor veni să-şi boteze copiii, să se căsătorească, să primească mirul şi să-şi întâmpine păstorul aşa cum facem noi astăzi. Bine aţi venit, Preasfinţite, în mijlocul nostru al celor din zona Casilina. Vă aşteptăm de mult, ne-am pregătit, şi astăzi suntem bucuroşi că ne-aţi deschis uşa. Păstorul cel bun îşi vizitează turma. Chiar dacă de mult suntem plecaţi de acasă, v-am recunoscut vocea, oiţele bune s-au adunat în staul să vă asculte sfatul. Cei 27 de copii şi tineri s-au pregătit serios pentru întâlnirea lor cu episcopul de Iaşi care astăzi se va ruga pentru ei, pentru familiile lor şi pentru toată comunitatea noastră. Vă rugăm să înălţaţi o sfântă rugă spre ceruri şi să-l imploraţi pe Duhul Sfânt să coboare peste noi toţi şi într-un chip special asupra candidaţilor pentru sfântul Mir.”
A urmat momentul de la biserica „Santa Maria in Campitelli” din Piaţa Veneţia, unde s-a celebrat a doua Sfântă Liturghie şi sacramentul Mirului. În discursul de bun venit s-a accentuat semnificaţia prezenţei Episcopului în mijlocul turmei. Această turmă este departe de casă, dar nu îndepărtată, este printre străini, dar nu străină. Apoi a fost adresată invitaţia de a-l invoca pe Duhul Sfânt care să coboare cu cele şapte daruri sfinte, asupra copiilor, asupra familiilor lor şi asupra întregii comunităţi pe care să o întărească, să o sfinţească şi să o binecuvânteze. În cadrul predicii, Excelenţa sa a vorbit despre rolul Duhului Sfânt în viaţa creştinului. După un scurt dialog cu tinerii candidaţi, a scos în evidenţă importanţa mărturiei în favoarea lui Cristos, într-o lume adesea lipsită de valori şi de o trăire autentică a vocaţiei creştine.
