Pr. Ronchi: Noi să fim Betleem. Vrem să fim leagănul sau mormântul lui Isus?
26.12.2019, Roma (Catholica) - Crăciunul „este un act de încredere care se naște dintr-o dorință de comuniune, comuniune care se întrerupsese. Bărbatul și femeia, Adam și Eva, nu au avut încredere în Dumnezeu, dar Dumnezeu va răsturna situația încrezându-se tocmai într-un bărbat și într-o femeie.” Este ce spune pr. Ermes Ronchi, din Ordinul Slujitorilor Mariei, ales în 2016 de Papa Francisc pentru a conduce exercițiile spirituale din Postul Mare pentru Pontif și pentru Curia Romană. „Se va încrede într-o fată tânără care spune «da» și într-un bărbat rănit de îndoieli, dar care cu visele sale și mâinile sale bătătorite se pune în slujba acestei tinere și a pruncului său.”
– Așadar un act de încredere absolută.
– Da, un fir care repară ruptura creată în țesătura cosmosului. Și în afară de aceasta este dăruirea de sine. Dumnezeu i-a creat pe Adam și Eva din praful pământului, iar Ieremia spune că olarul a realizat vasul cu lut; însă acum olarul se face lut. Creatorul devine creatură, se face mic, fragil, și se încredințează la doi tineri îndrăgostiți. Istoria repornește de aici: de la smerenia unui Dumnezeu care din mare creator se face vas sărac. Este tulburător să ne gândim că Domnul se face om pentru ca fiecare om să se poată recunoaște în El: nu are nici o logică decât excedentul iubirii Sale.
– Dumnezeu intră în istoria lumii în smerenia cea mai totală, refuzat de hanuri, exclus, și în același mod iese din ea răstignit ca un răufăcător între doi tâlhari…
– Această începere de la capăt, de jos, de la cei din urmă, pentru ca nimeni să nu fie exclus, înseamnă o extindere a îmbrățișării pentru a ajunge la cel mai îndepărtate, pentru a înțelege că nimeni nu merge așa de departe încât Dumnezeu să nu poată ajunge la el. Eu îmi imaginez Crăciunul ca îmbrățișarea lui Dumnezeu. Pentru Dumnezeu lumea nu este mereu comprehensibilă dar poate fi mereu îmbrățișată. Și noi suntem în această lume, nu pentru a o converti, ci pentru a o iubi.
– Crăciunul este numai o comemorare sau este și un proiect de viață?
– Este o realitate care tulbură; un eveniment dramatic în sensul că Nașterea Domnului este judecata lui Dumnezeu asupra acestei lumi, nu printr-un decret ci prin intermediul unui prunc, pentru ca lumea să devină cu totul alta față de ceea ce este. Este o judecată asupra lucrurilor. Lumea umbla mereu în aceeași direcție: cel mic în slujba celui mare, cel puternic și cel tare care dominau asupra săracilor și asupra celor slabi. Acum acest mecanism al istoriei se blochează, ca o roată bine unsă care dintr-o dată se blochează datorită unui grăunte de nisip care a ajuns în angrenajele sale și apoi pleacă, dar în direcția inversă. Cu o răsturnare: Dumnezeu merge spre om, cel puternic se face mic. Acum mișcarea este de la marele templu la grotă, de la Ierusalim la Betleem, de la magi spre un nou-născut pentru că istoria nu mai poate fi cea de dinainte. Dar numai această răsturnare permite o viață bună, frumoasă și fericită.
– Are o extraordinară forță năvalnică imaginea unui Dumnezeu care se face mic și lipsit de apărare ca un nou-născut…
– Acel Prunc va trăi numai dacă părinții săi îl vor iubi, numai dacă Iosif și Maria se vor îngriji de El. Mă impresionează să mă gândesc că Dumnezeu se încredințează total acestei perechi de îndrăgostiți până acolo încât spune: „Dacă voi nu mă veți iubi, Eu nu voi reuși să trăiesc”. Dumnezeu trăiește prin iubirea noastră: noi putem să fim leagănul sau mormântul Său, ieslea Sa sau calvarul Său.
– Dar cu adevărat Atotputernicul are nevoie de iubirea noastră?
– Este un cerșetor de iubire ca și noi. Dumnezeu este iubire și, cum susține Origene, caritas est passio. Dumnezeu, care este iubire, este și pătimire, înțeleasă ca pătimire până la cruce dar și ca pasiune față de noi. Dumnezeu mai întâi a pătimit, apoi s-a întrupat. A pătimit, adică a simțit suferința, văzându-l pe Adam, pe om, rătăcit și oprimat, și a hotărât să se întrupeze. Dumnezeu simte durere datorită durerii omului; aceasta este iubirea.
– Care este astăzi mesajul Crăciunului?
– Crăciunul ne cheamă la alegerea micimii, la a fi de partea celui care este mai fragil. Ne cheamă să îl ocrotim pe cel mai slab așa cum au făcut Iosif și Maria cu acel prunc. Ne cheamă să apărăm viața în fiecare situație în care este amenințată. În plus, la Crăciun eu mă simt ca o mamă a lui Cristos. Naște-te în mine, Doamne! Dacă Cristos nu se naște în noi se va naște în zadar. Trebuie să dăm acelei bucăți de Dumnezeu care este în fiecare dintre un pic de timp și un pic de inimă, așa cum o mamă face spațiu pruncului său în timp ce îi crește în sân. Noi toți trebuie să devenim mamă a lui Cristos. Acesta este Betleem; să fim noi Betleem, inima noastră este leagănul său și ieslea sa.
– Care este urarea Dvs?
– Să ne lăsăm atinși de semne și de simboluri. În fața Pruncului să ne despuiem de apărările noastre logice și raționale. Pe pământ trebuie să salvăm două lucruri: pe prunci și pe îndrăgostiți, pe Isus Prunc și pe Dumnezeu îndrăgostit. (material al agenției SIR tradus de pr. Mihai Pătrașcu pentru InfoSapientia.ro)
