Botezul va fi recunoscut între creştinii din Germania
27.04.2007, Germania (Catholica) - Într-o ştire de astăzi, citând agenţia KNA, Radio Vatican anunţă de despre un nou pas decisiv spre recunoaşterea reciprocă a botezului celebrat în comunităţi aparţinând altor confesiuni creştine: duminică, 29 aprilie, la Magdeburg, în Germania, Cardinalul Karl Lehman, Episcop de Mainz şi preşedinte al Conferinţei Episcopale Germane, Episcopul luteran Wolfgang Huber şi reprezentanţi ai altor unsprezece confesiuni creştine din Germania vor adopta un document teologic comun despre recunoaşterea reciprocă a Botezului.
Până acum, în Germania botezurile nu au avut o recunoaştere reciprocă decât în cazul unor convenţii stabilite între Diecezele catolice şi comunităţile evanghelice regionale. Iniţiativa de a adopta un document comun despre botez este atribuită Cardinalului german Walter Kasper, actualul preşedinte al Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor. Documentul de recunoaştere reciprocă a botezului este rodul activităţii de trei ani ai unei comisii mixte. „În pofida diferenţelor privind modul de înţelegere a Bisericii, există între noi un acord fundamental în privinţa Botezului. De aceea noi recunoaştem ca împlinire a botezului orice act de scufundare sau de turnare a apei realizat după misiunea lui Isus, în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, şi ne bucurăm pentru orice persoană care se botează. Botezul realizat astfel este unic şi nu poate fi repetat”, se încheie documentul comun, ce va fi semnat, printre alţii, de reprezentanţi ai Bisericii Catolice, ai Bisericii Evanghelice şi ai Bisericii Ortodoxe.
Între comunităţile semnatare figurează şi Biserica Ortodoxă Etiopiană, Comunitatea de Lucru a Parohiilor Anglicane Episcopaliene, Biserica Ortodoxă Armeană Apostolică, Biserica Comunităţilor foste reformate din Saxonia de Jos, Unitatea Fraţilor Evanghelici de Confesiune Augustană, Comunitatea Fraternă „Herrnhutter”, Biserica Metodistă, Biserica Catolică Creştină, Biserica Ortodoxă şi Biserica Luterană Independentă. Importanţa recunoaşterii reciproce a Botezului cunoaşte o urgenţă deosebită în acele ţări unde sunt prezente mai multe confesiuni creştine. În prezent, Biserica Catolică de ambele rituri din România recunoaşte deja botezul primit de o persoană în Biserica Ortodoxă şi în eventualitatea unei căsătorii mixte nu procedează la repetarea botezului.
