Sora pr. Hamel: Cu sângele său vărsat, Jacques a devenit sămânță de pace
25.01.2020, Roma (Catholica) - La gât poartă cu sine de aproape patru ani crucifixul pe care i l-a dăruit pr. Jacques pentru a 50-a aniversare de preoție. Acel simbol în inima lui Roseline Hamel leagă pătimirea și moartea lui Cristos cu aceea a fratelui. Pr. Hamel, ucis la 26 iulie 2016, la 85 de ani, celebra Liturghia în biserica din Saint-Étienne-du-Rouvray, în Normandia, când doi extremiști islamici au năvălit în parohie, i-au sechestrat pe cei prezenți și apoi l-au asasinat pe preot. Fiecare moment al acelei zile este imprimat în memoria lui Roseline, de la alergarea la biserică în momentul în care a aflat de moartea fratelui. Își amintește de marea durere și de darurile care au îmbobocit din sângele vărsat de „père Jacques”. „Cu martiriul său fratele meu a devenit sămânță de pace”, spunea ea pentru agenția SIR.
Astăzi aduce mărturia sa, istorisirea vieții împărtășite cu un martir și mesajul său, acolo unde i se cere asta. Vrea să vorbească despre asta cu tinerii și în școli. Și anul acesta a fost la Lourdes, însoțită de fiica Angelica, pentru a acorda premiul jurnalistic în amintirea pr. Jacques Hamel câștigătorului, Pierre Jovanovic, care a relatat într-un articol istoria lui Kayla Jean Muller, răpită în Irak și ucisă de jihadiști, după ce n-a voit să renunțe la credința sa creștină. Membrii juriului relatează că, citind acel articol, Roseline a plâns. Glasul său este emoționat și tremurând și atunci când amintește de fratele. Sughiță. Dar devine hotărâtă când reafirmă că „lui père Jacques forța îi venea din Evanghelie, din credință”. Roseline, astăzi în vârstă de 80 de ani, avea cu 10 ani mai puțin decât părintele Jacques. Mamă a 4 copii și bunică a 10 nepoți, a fost mereu alături de preotul ucis de extremiștii islamici. Și-l amintește de când era mic, la altar, ca ministrant slujea la liturghie. Și, în scurgerea anilor, în casa parohială scria omiliile. Acum, misiunea sa este de a răspândi ceea ce a trăit.
– Care este amintirea despre fratele Dvs pe care o păstrați, cu afect deosebit?
– Îmi amintesc de ultima cină pe care pr. Jacques a luat-o în casa noastră, cu o seară înainte de moartea sa. La masă am vorbit despre atentatul de la Nisa, care a avut loc cu zece zile înainte. Copiilor mei și nepoților mei le spusese că era fericit că este noi toți. Exprima de puține ori bucuria sa, în seara aceea a făcut asta. Această destăinuire așa de intimă m-a făcut să mă gândesc la ultima cină a lui Isus cu apostolii.
– Cum ați aflat știrea despre asasinat?
– În dimineața după cina aceea am primit telefoane de la nepoți, care au auzit știrea despre atacul terorist la televizor, dar am răspuns că voi aștepta știri direct de la pr. Jacques. Apoi, la un moment dat, am mers în fugă la biserică. Poliția nu mă lăsa să trec. Am mers spre casa parohială ca să îl caut pe Jacques, însă asistenții care interveniseră mi-au spus că era mort. În acel moment am început să urlu și să plâng datorită marii dureri a uciderii sale. Așa de mult încât din examinările din zilele următoare am descoperit că îmi provocasem o ruptură musculară.
– La ce punct este procesul de beatificare, în urma martiriului?
– Papa a cerut Arhiepiscopului de Rouen să accelereze acest proces de beatificare. Dosarul este compus din peste o mie de fascicole. Au fost audiate multe persoane pentru a compune acest dosar. Eu am fost interogată timp de cinci ore. Faza diecezană s-a încheiat. În martie, Arhiepiscopul împreună cu preotul capelan al școlii de tineri de care se ocupa părintele Hamel în parohie a dus tot materialul la Roma.
– Astăzi la cine duceți mărturia dumneavoastră despre jertfa fratelui?
– Pentru a treia oară sunt aici la Lourdes pentru acordarea acestui premiu. Am dat disponibilitatea de a vorbi și în școli tinerilor.
– Ce obiecte care au aparținut părintelui Jacques le păstrați?
– Păstrez alba sa și veșmântul pe care i l-am dăruit pentru aniversarea a 50 de ani de preoție, dar și ceasul său. În schimb crucifixul, pe care i-l dăruisem pentru acea ocazie, îl port mereu cu mine. Am participat într-un fel la preoția sa în toți acești ani. L-am însoțit în misiunea sa, în activitățile din parohie. Îmi amintesc cu afect când pregătea omiliile. Și multe alte momente.
– Care a fost importanța martiriului fratelui Dvs?
– Cu preoția deja se dăruise pe sine însuși. Cu martiriul său fratele meu a opus forțelor răului forțele binelui pe care l-a făcut și pe care-l avea în inima sa de preot. În mărturia sa este răul care nu are ultimul cuvânt, în timp ce iubirea sa față de Cristos a fost mai puternică și a devenit simbol al forței Domnului care învinge.
– L-ați iertat pe asasinul părintelui Jacques?
– Nu l-am urât niciodată., deci nu a fost nevoie niciodată de iertare. Am căutat mamele celor doi tineri care au săvârșit atacul terorist în care a fost ucis fratele meu. Am întâlnit-o pe una din ele și împreună am dat o mărturie de reconciliere și de pace. (material al agenției SIR tradus de pr. Mihai Pătrașcu pentru InfoSapientia.ro)
