Papa îl evocă pe Clement din Alexandria
18.04.2007, Vatican (Catholica) - Papa Benedict al XVI-lea i-a îndemnat pe creştini să dea mărturie de credinţa lor în Cristos, urmând exemplul lui Clement de Alexandria, o figură cheie a Bisericii primare. Papa a formulat această cerere astăzi, în timpul audienţei generale din Piaţa San Pietro. Clement de Alexandria a murit în jurul anului 215 şi a fost unul dintre primii creştini care au armonizat credinţa creştină cu filosofia greacă, a explicat Episcopul Romei.
Sfântul Părinte s-a referit la trei principale lucrări ale lui Clement, care există şi astăzi. „Luate împreună, catehezele lui Clement însoţesc catehumenul şi botezatul pas cu pas, deoarece, cu cele două `aripi`, credinţa şi raţiunea, ele conduc la cunoaşterea Adevărului care este Cristos, Cuvântul lui Dumnezeu”, a spus Papa. Pentru Clement, „cunoaşterea lui Cristos nu este doar un gând ci o iubire care deschide ochii, transformă persoana şi creează comuniune cu Logos-ul, cu Cuvântul divin care este adevărul şi viaţa”, a explicat Pontiful. Apoi a adăugat: „Pe drumul spre perfecţiune, Clement acordă aceeaşi importanţă cerinţelor morale ca şi celor intelectuale. Cele două merg împreună deoarece nu este posibil să cunoşti adevărul fără să îl trăieşti, nici să trăieşti adevărul fără să îl cunoşti.”
„Nu este posibil să ne facem asemenea lui Dumnezeu şi să îl contemplăm pur şi simplu cu o cunoaştere raţională: pentru a atinge acest obiectiv este necesar să trăim conform Logo-ului, o viaţă conform adevărului. Şi, de aceea, faptele bune trebuie însoţite de cunoaştere intelectuală, aşa după cum umbra urmează trupul.” Repetând un îndemn al Papei Ioan Paul al II-lea, Papa Benedict i-a îndemnat pe teologi şi pe cateheţi să „recupereze şi să exprime în totalitate dimensiunea metafizică a adevărului pentru a intra într-un solicitant dialog critic cu gândirea filosofică contemporană”.
