Liturghia Crismei: Despre veşmintele preoţeşti
05.04.2007, Vatican (Catholica) - La Liturghia Crismei celebrată în această dimineaţă în Bazilica San Pietro, Papa Benedict a oferit în predică o scurtă cateheză despre veşmintele liturgice care evidenţiază preotul. „Îmbrăcarea lor trebuie să fie pentru noi ceva mai mult decât un fapt exterior”, a subliniat Sfântul Părinte. „Faptul că stăm la altar, îmbrăcaţi cu veşmintele liturgice, trebuie să facă clar vizibil celor prezenţi şi nouă înşine că suntem acolo `în persoana Altuia`. Veşmintele sacerdotale, aşa cum s-au dezvoltat de-a lungul timpului, sunt o profundă expresie simbolică a ceea ce semnifică preoţia. Doresc de aceea, dragi confraţi, să explic în această Sfântă zi de Joi esenţa slujirii sacerdotale interpretând veşmintele liturgice care şi ele vor să ilustreze ce înseamnă a ne `îmbrăca în Cristos`, a vorbi şi a acţiona in persona Christi.”
„Îmbrăcarea veşmintelor preoţeşti era odinioară însoţită de rugăciuni care ne ajută să înţelegem mai bine elementele specifice ale slujirii sacerdotale”, a continuat Pontiful, începând prezentarea ornatelor cu amictul care „era aşezat mai întâi pe cap, ca un fel de capuciu, devenind astfel un simbol al disciplinei simţurilor şi a gândurilor necesară pentru o celebrare corespunzătoare a Sfintei Liturghii”. „Textele rugăciunii care însoţesc îmbrăcarea albei şi stolei merg ambele în aceeaşi direcţie”, a spus Papa trecând mai departe la alte veşminte. „Ele evocă haina de sărbătoare pe care tatăl i-a dat-o fiului risipitor întors acasă zdrenţăros şi murdar. Când în Liturghie acţionăm în persoana lui Cristos înţelegem cu toţii cât de departe suntem de El; câtă murdărie există în viaţa noastră. Numai El poate să ne dea haina de sărbătoare, să ne facă demni de a prezida la masa Lui, de a fi în slujba Lui.”
La final Papa a vorbit despre casulă. „Rugăciunea tradiţională la îmbrăcarea casulei ne spune că aceasta reprezintă jugul Domnului care ne-a fost impus nouă, ca şi preoţi. […] A purta jugul Domnului înseamnă înainte de toate a învăţa de la El. A fi întotdeauna dispuşi să mergem la şcoala Lui. De la El trebuie să învăţăm blândeţea şi umilinţa – umilinţa lui Dumnezeu care se arată în faptul de a fi om. […] Uneori am vrea să îi spunem lui Isus: Doamne, jugul Tău nu este deloc uşor. El este chiar foarte greu în această lume. Dar privind apoi la El, care a purtat totul – care a experimentat El însuşi ascultarea, slăbiciunea, suferinţa, tot întunericul – atunci toate plângerile noastre dispar. Jugul Său este acela de a iubi cu El. Şi cu cât îl iubim mai mult pe El, şi devenim cu El persoane care iubesc, cu atât mai uşor devine pentru noi jugul Său aparent greu.”
„Să îl rugăm să ne ajute să devenim împreună cu El persoane care iubesc, pentru a experimenta astfel tot mai mult cât este de frumos a purta jugul său. Amin”, au fost cuvintele de final de predică. Textul integral se găseşte publicat pe Catholica.ro la secţiunea Documente.
