Cardinalul Parolin: În pofida fricii, să nu ne închidem în noi înșine
03.04.2020, Vatican (Catholica) - „Biserica veghează împreună cu fiecare. Este aproape de toți cei care suferă și sunt în nevoie”. Cardinalul Pietro Parolin, secretarul de stat al Vaticanului, exprimă în felul acesta proximitatea Bisericii în acest timp dramatic pe care îl trăiește omenirea din cauza pandemiei. Cardinalul, în acest interviu cu mass-media vaticane, invită să nu dispară niciodată „solidaritatea internațională”: în pofida urgenței și a fricii, „este momentul de a nu ne închide în noi înșine”.
– Cum trăiesc Papa și Curia Romană acest moment de urgență?
– Împărtășim cu toate persoanele un moment dificil. Pentru mulți este un moment dramatic. Mă gândesc la bolnavi, la bătrâni mai ales, la muribunzi, la rudele lor. Suntem în timpul veghii pascale. Biserica veghează cu fiecare. Este aproape de toți cei care suferă și sunt în nevoie. Avem nevoie să fim eliberați din închisoarea timpului trăit în frustrare, din amenințarea bolii și a morții. „Lazăr, vino afară!” (In 11,43), este strigătul care răsună în timp, în acest timp în mod deosebit, pentru ca el să fie un timp nou al vieții și al spiritului. Sfântul Părinte Francisc caută toate modurile posibile pentru a fi aproape de oameni, în întreaga lume. Pentru el contactul cu persoanele a fost mereu fundamental și, chiar dacă în manieră nouă și inedită, intenționează să-l mențină. Transmisia directă zilnică a Sfintei Liturghii de la Santa Marta este un semn concret. Rugăciunea constantă pentru victime, pentru rudele lor, pentru personalul sanitar, pentru voluntari, pentru preoți, pentru lucrători, pentru familii este un alt semn concret. Noi toți colaboratorii încercăm să îl ajutăm să mențină contactele cu Bisericile din toate țările din lume.
– Ce ne învață acest eveniment dramatic, care lovește familiile, schimbă viața persoanelor și care va provoca repercusiuni grave și asupra sistemului economic?
– Trăim o dramă destinată să aibă consecințe relevante asupra vieților noastre. Înainte de toate, suntem puși în fața fragilității noastre și a vulnerabilității noastre. Ne dăm seama că noi nu suntem creatori, ci suntem sărmane creaturi, care există pentru că le dăruiește Cineva în fiecare clipă viața. Nu suntem stăpâni absoluți. Este suficient un fleac, un dușman misterios și invizibil, pentru a ne face să suferim, pentru a ne face să ne îmbolnăvim grav, pentru a ne face să murim. Ne simțim mici, nesiguri, având nevoie de ajutor. În plus suntem puși în fața esențialului, a ceea ce contează cu adevărat. Ne este oferită posibilitatea de a redescoperi valoarea familiei, a prieteniei, a raporturilor interpersonale, a frecventărilor pe care în mod normal le neglijăm, a solidarității, a generozității, a împărtășirii, a apropierii în concretețea lucrurilor mici. Avem nevoie unii de alții și avem nevoie de comunități și societăți care să ne ajute să ne îngrijim unii de alții. În sfârșit, eu cred că acesta este un moment oportun pentru a ne întoarce la Dumnezeu cu toată inima, așa cum ne amintea papa Francisc în momentul extraordinar de rugăciune din 27 martie și cu câteva zile înainte la rugăciune „ecumenică” Tatăl Nostru, făcută împreună cu toți creștinii din lume.
– Ce privire ne ajută credința creștină să avem asupra realității din aceste zile?
– Credința creștină este intrarea năvalnică a lui Dumnezeu în istoria omului. Dumnezeu care se face trup, Dumnezeu care vine să împărtășească totul din existența noastră, în afară de păcat, și este dispus să pătimească și să moară pentru a ne mântui. Ne pregătim să celebrăm Paștele în acest Post Mare așa de deosebit: Isus învie, învinge moartea, dăruiește viața. Privirea de credință, în aceste timpuri dificile ne ajută să ne abandonăm tot mai mult lui Dumnezeu, să batem la ușa sa cu rugăciunea noastră neîncetată pentru ca să scurteze acest timp de încercare. Ne ajută să vedem binele așa de mult care ne înconjoară și care este mărturisit de multe persoane. Întărește faptul de a atinge cu mâna creativitatea pastorală, amintită deja de Papa Francisc, a Episcopilor, preoților, călugărilor, călugărițelor și angajarea atâtor laici. Sunt „glasul” Evangheliei.
Așa cum sunt toți cei care (de la medici la infirmieri, la voluntari) care luptă cu boala. Cred că face bine a vedea cum Biserica, trăind cufundată în realitatea oamenilor săi, caută și găsește mii de căi, folosind toate mijloacele posibile, pentru a face în așa fel încât persoanele să nu fie singure, să se poată ruga, să poată primi un cuvânt de încurajare. M-a impresionat că, deși în drama actuală, se găsește modul de exprimare – de exemplu cu muzica și cântarea – pentru a fi împreună. Mi-ar plăcea ca acest lucru să poată avea loc în vreun fel și pentru parohii. Ar fi frumos dacă toate bisericile, la aceeași oră, de exemplu la amiază, ar trage clopotele lor timp de un minut; și ca acest sunet alo lor să fie o chemare la rugăciune împreună chiar dacă fizic sunt departe…
– Ce ne puteți spune despre situația sanitară a angajaților de la Sfântul Scaun?
– Așa cum știți la ora actuală sunt șapte cazuri de rezultat pozitiv la Covid-19. La începutul lunii martie a fost cazul unei persoane care a tranzitat în ambulatoriile din serviciul nostru sanitar pentru examene medicale în vederea unei angajări în Curie. La acest prim caz, în săptămânile trecute s-au adăugat alte șase. Toți au depășit faza critică și acum se simt mai bine. Desigur, ca în Italia și în toate țările din lume, monitorizăm situația zi de zi, oră de oră, grație angajării medicilor și infirmierilor noștri.
– Ce face concret Sfântul Scaun în acest moment pentru a ajuta Bisericile din lume?
– Sfântul Scaun, prin Dicasterele sale, se angajează să mențină contactele cu Bisericile particulare, încercând să ajute, pe cât posibil, populațiile deosebit de lovite de răspândirea coronavirusului, independent de apartenența religioasă sau națională, așa cum a făcut mereu. De când a început urgența sanitară la nivel global, Sfântul Părinte însuși a voit să exprime apropierea și solidaritatea sa față de populația chineză, trimițând un dar organizației caritative Jinde Charities și diecezei de Hong Kong, și după aceea și Iranului, Italiei și Spaniei. Și sunt în studiu diferite inițiative pentru a da concretețe solidarității și pentru a mărturisi caritatea.
– Liturghiile și celelalte celebrări – inclusiv înmormântările – sunt suspendate, însă bisericile sunt aproape peste tot încă deschise. Ce înseamnă aceasta? Ce simțiți să spuneți credincioșilor care nu pot primi Sacramentele?
– Suspendarea celebrărilor a fost necesară pentru a evita aglomerările. Însă în aproape toate orașele bisericile rămân deschise și eu sper ca să fie redeschise cât mai curând și acelea care eventual au fost închise: acolo este prezența lui Isus Euharistie, preoții continuă să se roage și să celebreze Sfânta Liturghie pentru credincioșii care nu pot să participe la ea. Este frumos să ne gândim că ușa casei lui Dumnezeu rămâne deschisă, așa cum sunt deschise ușile caselor noastre, chiar dacă suntem invitați puternic să nu ieșim decât pentru motive de forță majoră. Familia este Biserică familială, putem să ne rugăm și să ne pregătim pentru Paște urmărind celebrările și rugăciunile la televizor. Numeroșilor credincioși care suferă pentru că nu pot să primească Sacramentele aș vrea să le spun că împărtășesc durerea lor, dar să le amintesc, de exemplu, posibilitatea împărtășaniei spirituale.
În plus, Papa Francisc, prin Penitențeria Apostolică, a acordat darul de indulgențe speciale credincioșilor, nu numai celor loviți de Covid-19, ci și lucrătorilor sanitari, rudelor și tuturor celor care în orice mod, chiar și cu rugăciunea, se îngrijesc de ei. Dar există și un alt aspect care într-un timp de veghere cum este acesta trebuie evidențiat și întărit. Și este posibil pentru toți. Rugăciunea folosind Cuvântul lui Dumnezeu. A citi, a contempla, a primi Cuvântul care vine. Dumnezeu a umplut cu al său Cuvânt golul care ne înspăimântă în aceste ore. În Isus, Dumnezeu s-a comunicat, Cuvânt deplin și definitiv. Nu trebuie pur și simplu să umplem timpul, ci să ne umplem de Cuvânt.
– Una din dramele din aceste zile este reprezentată de singurătate. În secțiile Covid-19 oamenii mor singuri, fără întărirea propriilor rude care nu pot să intre în saloanele de terapie intensivă. Cum poate manifesta Biserica apropierea sa de persoane?
– Este una din consecințele epidemiei care, într-un anumit sens, mă tulbură. Am citit și am ascultat relatări dramatice și înduioșătoare. Când, din păcate, nu este posibilă prezența preotului la patul celui care este în ceasul morții, fiecare botezată și fiecare botezat poate să se roage și să aducă încurajare, în virtutea preoției comune primite cu sacramentul Botezului. Este frumos și evanghelic să ne imaginăm în acest timp dificil, că în vreun mod, și mâinile medicilor, infirmierilor, lucrătorilor sanitari, care în fiecare zi consolează, vindecă sau însoțesc în ultimul moment de viață pe acești bolnavi, să devină mâinile și cuvintele noastre ale tuturor, ale Bisericii, ale familiei care binecuvântează, salută, iartă și mângâie. Este mângâierea lui Dumnezeu care vindecă și dă viață, și viața veșnică.
– Cum vor avea loc celebrările din Săptămâna Sfântă în Vatican?
– Am studiat modalități diferite de cele tradiționale. De fapt nu va fi posibil să fie primiți pelerinii așa cum s-a întâmplat mereu. Respectând pe deplin normele de precauție pentru a evita infectarea, vom încerca să celebrăm marile ritului din Triduum-ul Pascal în așa fel încât să-i însoțim pe toți cei care din păcate nu vor putea să meargă în biserici.
– Criza devine mondială și începe să implice și țări din sudul lumii. În ce mod poate contribui Biserica la un spirit de ajutor reciproc între națiuni și continente diferite și cu probleme diferite, pentru ca să nu dispară spiritul de solidaritate și de colaborare multilaterală?
– Din păcate ne aflăm în fața unei pandemii și infectarea se răspândește ca o pată de ulei. Pe de o parte, vedem câte eforturi extraordinare au angajat țările dezvoltate, cu multe sacrificii la nivel de viață obișnuită a fiecărei familii și de economie națională, pentru a înfrunta eficient criza sanitară și a elimina răspândirea virusului. Însă, pe de altă parte, trebuie să mărturisesc că mă preocupă și mai mult situația din țările mai puțin dezvoltate, unde structurile sanitare nu vor fi în măsură să asigure îngrijirile necesare și adecvate populației în cazul unei răspândiri mai mari a bolii Covid-19. Prin vocație, Sfântul Scaun încearcă să aibă ca orizont lumea întreagă, încearcă să nu-i uite pe cei care sunt departe, pe cei care suferă mai mult, pe cei care eventual cu greu sunt luminați de reflectoarele mass-mediei internaționale. Aceasta nu este o preocupare legată numai de actuala urgență datorată pandemiei: câte războaie, câte epidemii, câte penurii biciuiesc atâția frați și surori ai noștri!
Cu adevărat este nevoie să ne rugăm și să ne angajăm cu toții, pentru ca să nu dispară niciodată solidaritatea internațională. În pofida urgenței, în pofida fricii, este momentul de a nu ne închide în noi înșine. Din păcate ne dăm seama de asta în aceste zile: probleme și drame pe care le consideram departe de viețile noastre, au bătut la ușa noastră. Este o ocazie pentru a ne simți mai uniți și a face să crească spiritul de solidaritate și împărtășire între toate țările, între toate popoarele, între toți bărbații și femeile din lumea noastră. Din această urgență se vor naște dificultăți și schimbări profunde. Avem ne voie ca aceia care au responsabilități politice să le exercite dincolo de egoismul propriului interes, personal, de grup, național, ci să știe să privească la bunul comun cu înțelepciune și cu responsabilitate, conform valorilor de libertate și de dreptate. (material Vatican News tradus de pr. Mihai Pătrașcu pentru Ercis.ro)
