Sprijin financiar pentru spitale din partea Diecezei de Timișoara
09.04.2020, Timișoara (Catholica) - În vederea prevenirii răspândirii noului coronavirus în România, în data de 17 martie a.c. au intrat în vigoare noi măsuri prin care s-au suspendat toate activitățile în spații închise, inclusiv celebrarea Sfintelor Liturghii în biserici. După câteva zile, Ordonanța Militară din data de 23 martie a interzis și evenimentele organizate în aer liber, celebrarea Sf. Liturghii fiind posibilă doar fără prezența fizică a credincioșilor. Situația extraordinară din multe locuri i-a încurajat pe oameni la colaborare pe măsura crizei izbucnite. Drept urmare, în mai multe parohii ale Diecezei de Timișoara cu ajutorul colectei membrilor comunității, preoți și voluntari au putut oferi, cu ocazia Solemnității Sf. Paști, pachete cu alimente celor nevoiași, persoane bolnave sau în vârstă.
Pe lângă acestea, Episcopia Romano-Catolică de Timișoara, și cu contribuția preoților din teritoriul Diecezei, oferă sprijin material pentru trei spitale unde vindecarea pacienților necesită un mare spirit de sacrificiu și angajament din partea medicilor și asistenților medicali. Astfel, dintr-o sumă totală de 35.000 de lei, Ordinariatul Episcopal va sprijini cu 10.000 de lei Serviciul de ambulanță județeană din Arad, cu 15.000 de lei Spitalul Clinic de Boli Infecțioase „Dr. Victor Babeș” din Timișoara și cu 10.000 de lei Spitalul Județean de Urgență din Reșița. Cele trei spitale corespund celor trei județe pe raza cărora Dieceza de Timișoara își exercită jurisdicția. Fie ca lumina sf. Paști să răzbată în inimile și în sufletele tuturor bolnavilor și bravilor lor medici, dar și în ale tuturor creștinilor din Dieceza noastră și din lume!
