Spovada răspunde cerinţei inimii de a simţi iertarea

29.03.2007, Vatican (Catholica) - În seara zilei de joi, 29 martie 2007, de la ora 18, Papa Benedict al XVI-lea a prezidat în Bazilica Sfântul Petru o celebrare penitenţială cu tinerii Diecezei de Roma ca pregătire la sărbătoarea Paştelui şi la Ziua Mondială a Tineretului, care se va sărbători la 1 aprilie, în Duminica Floriilor, la nivel diecezan. Despre această iniţiativă a vorbit pentru Radio Vatican Arhiepiscopul Angelo Comastri, arhipresbiter al Bazilicii Sfântul Petru şi Vicar al Papei pentru Cetatea Vaticanului. „Este o iniţiativă care a fost luată de Papa Ioan Paul al II-lea şi care răspunde sarcinii pedagogice pe care Papa o are. El prin orice gest al său învaţă, educă iar azi este nevoie de a ne reeduca toţi la a redescoperi marele dar al sacramentului Pocăinţei, sacramentul Reconcilierii. Şi aş dori să subliniez că sacramentul Reconcilierii este un dar pascal, deoarece în ziua de Paşte Isus a spus apostolilor „Primiţi pe Duhul Sfânt, cărora le veţi ierta păcatele, vor fi iertate”; pentru că nu există lucru mai frumos decât a primi iertarea. Dacă am înţelege că iertarea este într-adevăr tratamentul, îngrijirea rănilor, însănătoşirea angoaselor noastre, atunci am alerga la confesionale, adică locurile pentru spovadă, şi am îngenunchea cu bucurie imensă”.

Potrivit celor spuse de Arhiepiscop, astăzi tinerii se spovedesc puţin „pentru că nu au înţeles sacramentul Spovezii. Este pentru faptul că uneori şi noi preoţii am făcut puţin pentru a-i atrage la Confesiune, dar eu sunt convins că noi preoţii, şi Biserica prin preoţi, are în mână o perlă preţioasă, are în mână o bombă de iubire: trebuie să o dezamorsăm deoarece sacramentul Confesiunii poate genera atâta sfinţenie şi, în consecinţă, poate da naştere la atâta fericire”. Arhiepiscopul a explicat apoi când şi pentru ce să ne spovedim: „Evident, există necesitatea Spovezii care este legată de eventualul păcat grav pe care cineva l-ar fi comis. Este clar că după un păcat grav Confesiunea este indispensabilă, este de nerenunţat, pentru că sacramentul este mijlocul care reînsănătoşeşte, sacramentul este mijlocul care ne pune din nou în pace cu Dumnezeu. Dar Spovada este deosebit de utilă şi când nu se cade în păcatul grav deoarece îmbrăţişarea cu Dumnezeu lasă întotdeauna semne, pentru că atunci când cerem iertare creşte fervoarea, căci atunci când ne îngenunchem în mod cert ne ridicăm primeniţi şi întăriţi de iertarea lui Dumnezeu. De aceea, la fiecare 15 zile este salutar pentru toţi creştinii să se apropie de sacramentul Confesiunii sau, cel puţin, o dată pe lună”.

Întrebat: „Cum aţi explica Spovada unei persoane care trăieşte departe de cele ale credinţei?”, arhipresbiterul a răspuns: „Cred că Spovada nu se poate povesti. Este puţin la fel ca mâncarea: unuia care trebuie să mănânce şi se află înaintea unei mâncări pe care nu o cunoaşte, da, i se poate descrie dar mai ales trebuie să i se spună: gustă, încearcă. Odată ce vei fi gustat mâncarea, îţi garantez că-ţi va plăcea şi îţi va face bine. La fel, în ceea ce priveşte Confesiunea, trebuie să-i spunem celui care s-a îndepărtat: vezi, Spovada, nu se face preotului; Spovada răspunde unei cerinţe a inimii tale care are nevoie de a simţi iertarea; preotul este doar o fereastră prin care Dumnezeu se înfăţişează şi te iartă. Preotul nu este altul decât o sărmană inimă omenească în care retrăieşte inima lui Isus Cristos; este Isus Cristos cel care te face să auzi, şi în mod fizic, iertarea. Este Isus cel care vrea, prin intermediul Bisericii, să te facă să simţi şi în mod fizic frumuseţea de a primi cuvintele care însănătoşesc: `Eu te dezleg de păcatele tale`”.