Despre Acţiunea Catolică din România
29.03.2007, Oradea (Catholica) - În amplul interviu cu Oana Tuduce, preşedintele Acţiunii Catolice din România, apărut în ultimul număr din „Lumea Catholica”, aflăm câteva date despre istoria Acţiunii Catolice în România. Reproducem respectivele fragmente: „Pentru a înţelege mai bine cum este organizată Acţiunea Catolică din România ar trebui să vedem ce denumim prin termenul de `acţiune catolică`. Ştim cu toţii că laicii sunt chemaţi să participe la `misiunea mântuitoare a Bisericii` realizând astfel apostolatul laicilor. `(…) laicii sunt chemaţi în mod deosebit să facă prezentă şi activă Biserica în acele locuri şi împrejurări în care ea nu poate deveni sarea pământului decât prin ei. Astfel, orice laic, în virtutea darurilor primite, este martor şi, în acelaşi timp, instrument viu al misiunii Bisericii înseşi „după măsura darului lui Cristos” (Ef 4,7)` (Lumen Gentium, 31). O formă organizată de apostolat al laicilor este şi Acţiunea Catolică. Papa Pius al XI-lea, cel care a conturat misiunea Acţiunii Catolice, afirma: `Acţiunea Catolică nu este altceva decât ajutorul adus de laici la opera apostolică a ierarhiei; ea a existat de la originile Bisericii, luând în prezent o formă nouă, mai bine adaptată timpurilor actuale`. Încurajaţi de acest Papă, laicii din întreaga lume s-au organizat în asociaţii, forme de acţiune catolică: Acţiunea Catolică Italia -1868, Acţiunea Catolică Spania -1929, Acţiunea Catolică Malta -1930, Acţiunea Catolică Argentina -1931.”
„În Biserica Catolică din România, Acţiunea Catolică este prezentă, sub diverse denumiri (AGRU, ASTRU, A.C.), încă din 1928. Această tradiţie a fost întreruptă de anii comunismului, iar din anul 1990 activitatea asociaţiilor în diverse centre a fost reluată. Ideea unei federaţii am putea spune că este recentă, dar nevoia de a face activităţi împreună şi de a avea o mai strânsă comunicare între asociaţiile de cele două rituri a existat de când am aflat unii de alţii. Astfel că în urma unor schimburi de experienţă începute în anul 1998 între ASTRU şi AC Iaşi s-a maturizat ideea de a constitui o structură care să reunească la nivel naţional asociaţiile forme de acţiune catolică. Pentru a vedea dacă o astfel de structură ar fi posibilă, a avut loc o primă întâlnire, în ianuarie 2005, la Cluj-Napoca, în care s-au discutat aspecte tehnice ale realizării acestei structuri. La Blaj, în 9 aprilie 2005, s-a semnat un protocol de asociere şi de înfiinţare a Federaţiei Române a Acţiunii Catolice de către Acţiunea Catolică „Sf. Iosif” din Dieceza de Iaşi, Asociaţia Tineretului Român-Unit – ASTRU Blaj, ASTRU Cluj, ASTRU Oradea şi Asociaţia Generală a Românilor Uniţi – AGRU la nivel de Mitropolie.”
„Consiliile Naţionale ale Federaţiei, din mai 2006 de la Şumuleu-Ciuc şi din decembrie 2006 de la Păltiniş, au definitivat structura federaţiei, statutul şi planul trienal de activităţi. Astfel că, aşa cum este menţionat în statut, Acţiunea Catolică din România (ACRO) are ca scop reunirea formelor asociative de acţiune catolică, în vederea realizării apostolatului laic al Bisericii Catolice de ambele rituri din România. Prin formă de acţiune catolică înţelegem orice asociaţie care îndeplineşte cele patru note caracteristice, prevăzute de Conciliul Vatican II în documentul Apostolicam Actuositatem 20,2-3: eclezialitate, laicitate, organicitate şi colaborare cu ierarhia Bisericii Catolice. Prin activităţile federaţiei ne propunem să promovăm comunicarea şi colaborarea între asociaţiile membre, să colaborăm cu alte forme asociative cu obiective compatibile, să fim reprezentaţi la nivel naţional şi internaţional precum şi în relaţiile cu ierarhia Bisericii Catolice din România (la nivelul Conferinţei Episcopale Române).” Interviul integral poate fi citit aici.
