Prefectul Paolo Ruffini: Comunicarea să fie în slujba unității, nu a diviziunii
25.05.2020, Vaticanc (Catholica) - În cea de-a 54-a Zi Mondială a Comunicațiilor Sociale, de duminică, 24 mai, la rugăciunea mariană „Regina Coeli”, Papa Francisc ne-a îndemnat ca „acest eveniment să încurajeze relatarea și împărtășirea poveștilor de viață constructive, care să ne ajute să înțelegem că suntem cu toții o parte dintr-o poveste de viață mai mare decât noi și că putem privi cu speranță la viitor dacă avem cu adevărat grijă, ca frații, unii de alții”. Despre construirea unor comunități primitoare și de susținere – ce reprezintă una dintre îndatoririle comunicării – vorbește dr. Paolo Ruffini, prefect al Departamentului de Comunicare, într-un mesaj video dedicat Săptămânii Comunicării, inițiativă promovată de Familia Paulină.
O schimbare de ritm, o atitudine diferită, o privire pură care se lasă surprinsă de adevărul lui Dumnezeu. Acesta este unul din pasajele mesajului video transmis de prefectul Departamentului de Comunicare al Sfântului Scaun, cu ocazia celei de-a 54-a Zi Mondială a Comunicațiilor Sociale, având tema: «”Ca să povestești în auzul fiului tău și fiului fiului tău” (Ex 10,2). Viața se face istorie». Mesajul prefectului Ruffini a fost publicat duminică, 24 mai a.c., pe profilul Facebook și pe canalul YouTube al Săptămânii Comunicării. Din cauza situației de urgență generată de pandemia de coronavirus, inițiativa promovată de Familia Paulină are loc pe web. Reflecția prefectului Paolo Ruffini a fost inspirată de mesajul Papei Francisc pentru Ziua Comunicațiilor Sociale, publicat la 24 ianuarie 2020, în ziua în care Biserica îl comemorează liturgic pe Sfântul Francisc de Sales, patronul jurnaliștilor.
Având în centru tema narațiunii, mesajul Papei Francisc se dezvoltă, potrivit prefectului, pe un cuvânt cheie – „a împărtăși” – ce reprezintă îndemnul de a povesti experiența de viață și de a asculta experiența celor pe care îl întâlnim, pentru a „țese, împărtășindu-ne experiențele unii altora, o nouă poveste de viață”. Însă, împărtășirea se face în primul rând cu Dumnezeu care face să se ivească un înțeles diferit, „o perspectivă a răscumpărării”. „Cu El putem reînnoda țesutul vieții, cosând din nou ceea ce a fost rupt și smuls. Cât de mult avem nevoie de aceasta, cu toții!” – scrie Papa Francisc în mesajul pentru Ziua Comunicațiilor Sociale, prefectul Ruffini evidențiind că acest pasaj indică o direcție de urmat, mai ales în aceste zile de încercare, cauzate de pandemia de coronavirus, un moment în care suntem chemați să reflectăm la viață, să întocmim un bilanț, să binecuvântăm „civilizația digitală care ne-a permis să ne împărtășim reciproc experiențele și care a anulat distanțele”, atrăgând totodată atenția asupra pericolului ca „dimensiunea telematică să ajungă să înlocuiască în mod permanent apropierea fizică”.
În fața atâtor inițiative care au unit, „ne cutremurăm, de asemenea, în fața putregaiului ranchiunei neadormite și a renașterii prejudecăților” – evidențiază responsabilul departamentului vatican pentru comunicare, atrăgând atenția asupra revenirii tentației de a rezolva totul indicând un țap ispășitor. Cu toate acestea, a ieșit intens la suprafață „frumusețea acelui noi”, a comunicării cu Dumnezeu în mod deschis. „Experimentând separarea” – scrie Ruffini – „am înțeles simțul comuniunii”. „Fără capacitatea de a conduce experiența spre unitate, nu există înțelepciune și nici cunoaștere.” Altfel – subliniază – totul s-ar reduce la o enumerare de fapte fără istorie.
Aici trebuie să înțelegem sensul, să alegem – și în privința comunicării – binele sau răul: alegerea între încredințarea totală tehnologiei sau însuflețirea acesteia; între a simți responsabilitatea adevărului sau a deveni instrumente (conștiente sau inconștiente) ale transmiterii știrilor false. „Însă totul depinde de unde alegem să clădim speranța, de alegerea a ceea ce contează, de alegerea de a rămâne în realitate, însă fără a îngădui să fim corupți. Este necesar să înțelegem dacă comunicarea anterioară era cu adevărat comunicare și dacă „trecerea prin deșert”, impusă de pandemie, ne-ar putea face să ne întâlnim din nou în dorința relaționării autentice cu ceilalți.
Privirea nouă pe care am dobândit-o ne îndeamnă la mărturie, la edificarea unor comunități primitoare, deschise sprijinirii celorlalți. Pentru aceasta – explică prefectul Ruffini – este necesar ca semințele semănate astăzi să încolțească în pământ bun. De aici, amintirea îndemnului adresat de papa Francisc în cadrul rugăciunii rostită la 27 martie a.c. – în Piața Sfântul Petru complet goală – de a da „spațiu fanteziei pe care numai Duhul Sfânt este capabil să o trezească”, de a găsi „curajul deschiderii unor spații în care toți să se simtă chemați și de a înlesni noi forme de ospitalitate, fraternitate și solidaritate”. „Comunicarea trebuie fondată din nou pe o rețea care este, în același timp, globală și locală. Digitală și reală. Și este constituită pentru a uni, nu pentru a divide. Pentru a dărui, nu pentru a vinde sau a cumpăra. Pentru a da tehnologiei o dimensiune transcendentală” – se mai spune în Mesajul video al prefectului Departamentului pentru Comunicare.
În mesajul video, prefectul Paolo Ruffini amintește că „în cazul în care virusul va deveni endemic, îi va revine comunicării îndatorirea asumării unui rol antiviral, permițând acel ‘noi’, devenit imposibil din cauza distanței”. În caz contrar, va fi necesar să înțelegem „cum vom fi în măsură să ne reconstruim modul de a fi împreună, modul de a ne întâlni”. Așadar, este necesar să ne gândim cum să utilizăm rețeaua, menținând în același timp „relația concretă dintre oameni”, edificând „o economie a împărțirii unii cu ceilalți, a împărtășirii”, în care persoanele să fie considerate în baza „capacității lor de a dărui” și de a colabora în vederea oferirii reciproce a ceea ce este de valoare: timp, abilități, sprijin financiar, rugăciune.
În acest context, se consolidează necesitatea unei Biserici în ieșire, atât de iubită de papa Francisc, o Biserică în măsură să „construiască comuniune prin toate mijloacele de comunicare”. Paolo Ruffini își încheie Mesajul citând un proverb african care face trimitere și la responsabilitatea comunicatorilor: „Putem fi zâmbetul celor care ne-au precedat”. „Iată, fiecare poveste poate fi răscumpărată, răscumpărată împărtășind un zâmbet care devine o poveste de viață” – se spune în încheierea Mesajului prefectului Departamentului pentru Comunicare, dr. Paolo Ruffini, prilejuit de Săptămâna Comunicării, o inițiativă a Familiei Pauline. (Anca Mărtinaș pentru Vatican News România)
