Papa Benedict laudă Mişcarea Comunione e Liberazione
27.03.2007, Vatican (Catholica) - Sâmbătă la amiază, în Piaţa San Pietro, Papa s-a întâlnit cu peste 80.000 de persoane din 50 de ţări care i-au parte la un pelerinaj organizat de Mişcarea Comunione e Liberazione (CL). Evenimentul marchează a 35-a aniversare a recunoaşterii pontificale a asociaţiei. Sfântul Părinte şi-a început discursul amintind cum acum doi ani, în Catedrala din Milano, în numele Papei Ioan Paul al II-lea, a prezidat funeraliile Mons. Luigi Guissani, fondatorul CL. „Prin el, Duhul Sfânt a inspirat în Biserică o mişcare ce dă mărturie de frumuseţea faptului de a fi creştin, într-o vreme marcată tot mai mult de opinia că creştinismul este ceva opresiv şi dificil de practicat”. Don Giussani obişnuia să repete că doar Domnul „este calea spre realizarea dorinţelor inimii omului.”
Papa a amintit că într-una dintre întâlnirile predecesorului său cu membrii CL, acesta a subliniat că „contribuţia educaţională originală a mişcării stă în modul în care propune – într-un fel fascinant care este în armonie cu cultura contemporană – mesajul creştin, considerat ca un izvor de noi valori, capabil să orienteze întreaga existenţă.” Pontiful a continuat: „Comunione e Liberazione este o experienţă comunitară de credinţă născută în Biserică, nu dintr-o iniţiativă organizaţională a Ierarhiei ci dintr-o înnoită întâlnire cu Cristos, şi astfel putem spune că dintr-un impuls care în cele din urmă vine de la Duhul Sfânt. Chiar şi astăzi mişcarea oferă posibilitatea trăirii credinţei creştine într-un mod profund şi modern, pe de o parte în completă fidelitate faţă de şi în comuniune cu Succesorul lui Petru şi păstorii care asigură conducerea Bisericii, şi pe de altă parte cu o spontaneitate şi libertate care duce la noi realizări apostolice şi misionare.”
După ce a repetat faptul că mişcările ecleziale „sunt un semn al fecundităţii Duhului Domnului”, Sfântul Părinte a amintit cuvintele pe care le-a folosit la o recentă întâlnire cu preoţii din Roma, referindu-se la chemarea Sfântului Paul de a „nu stinge carisma. Dacă Domnul ne dă noi daruri, trebuie să fim recunoscători chiar dacă este dificil.” La final Sfântul Părinte a spus: „`Mergeţi în lume pentru a duce adevărul, frumuseţea şi pacea lui Cristos.` Don Giussani a făcut din aceste cuvinte programul întregii mişcări, iar pentru Comunione e Liberazione acesta a fost începutul itinerarului misionar care va condus prin 80 de ţări. Astăzi, vă invit să continuaţi pe acest drum, cu credinţă profundă, înrădăcinată solid în Trupul viu al lui Cristos, Biserica, cea care garantează prezenţa zi de zi a lui Cristos între noi.”
