Întâlnire europeană pe tema Pastoraţiei turismului
28.04.2009, Roma (Catholica) - Miercuri, 29 aprilie 2009, va începe la Palatul San Calisto din Roma reuniunea europeană de două zile pe tema „Pastoraţia turismului astăzi, la 40 de ani de la documentul director Peregrinans in terra”. Întâlnirea, promovată de Consiliul Pontifical pentru Pastoraţia Migranţilor şi Itineranţilor, se va deschide cu salutul Arhiepiscopului Antonio Maria Veglio, preşedinte al acestui dicaster, urmat de raportul Arhiepiscopului Agostino Marchetto, secretarul acestuia. Din România participă la lucrări pr. Iosif Dorcu, paroh şi decan de Iaşi, delegat din partea Episcopului Petru Gherghel, iar din Republica Moldova PS Anton Coşa, Episcop de Chişinău.
Intervievat de redacţia centrală a Radio Vatican, Arhiepiscopul Marchetto a precizat obiectivele actualei reuniuni: „Această întâlnire are scopul principal de a reuni Episcopii promotori şi directorii naţionali ai Pastoralei Turismului în Europa pentru a analiza, împreună cu unii experţi şi reprezentanţi din alte continente, situaţia actuală a turismului în Europa, şi pentru a studia un răspuns pastoral cât mai actualizat din partea Bisericii. Pentru a da mai mare pondere evenimentului, s-a dorit să se celebreze tocmai în data de 30 aprilie, marcând astfel 40 de ani de la primul îndreptar în materie, intitulat Peregrinans in terra, publicat în 1969. Folosim ocazia şi pentru a prezenta o publicaţie îngrijită de departamentul nostru relativ la magisteriul pontifical şi la documentele Sfântului Scaun despre pastoraţia turismului – din 1952 până astăzi, care va fi pusă pe un CD. La reuniune participă reprezentanţi din 21 de ţări europene, circa 40 de persoane care vor lărgi şi aprofunda analiza, studiul şi perspectiva temei”.
Arhiepiscopul Marchetto a vorbit despre noutăţile substanţiale pe care le prezintă fenomenul turismului pe continentul nostru: „Europa a fost întotdeauna un bazin de utilizatori care a atras un mai mare număr de turişti internaţionali. Anul trecut acest continent a primit 488 de milioane de turişti internaţionali, dintr-un total de 924 de milioane la nivel mondial. Dar criza economică şi financiară la nivel global se reflectă acum şi în acest sector cu o creştere mai moderată, dar solidă şi dorim, responsabilă. După cum afirmă dr. Frangialli, fost secretar general al Organizaţiei Mondiale a Turismului, acest fenomen trebuie să facă faţă în prezent la numeroase provocări, între care cele privind siguranţa, alegerea destinaţiilor, tutelarea ambientului, şi în vederea unei dezvoltări necesare care să fie posibil de susţinut. Introducerea de noi tehnologii de gestiune, informaţii şi comunicare este de asemenea importantă”.
„Biserica cu pastoraţia ei specifică în acest sector trebuie să caute să fie tot mai prezentă pastoral, chiar dacă acest lucru pare de la sine înţeles”, a continuat Arhiepiscopul Marchetto, „şi să colaboreze cu instituţiile civile pentru a oferi vizitatorilor o primire de calitate, pe lângă cea spirituală, atentă mai mult la aspectele sociale şi etice şi în acelaşi timp respectuoasă faţă de mediul înconjurător. O atenţie mai deosebită ar trebui să fie acordată în special turismului aşa-zis religios, adică având destinaţii îndrăgite de tradiţia bisericească, cum pot fi edificii de cult, muzee diecezane, picturi şi obiecte sacre, pentru ca să fie respectat sensul originar al locului şi al lucrurilor. Ne revine nouă, apoi, să studiem cum să formăm mai bine şi să susţinem turiştii noştri creştini, încât mereu şi oriunde să se comporte în mod coerent cu propria credinţă şi să respecte persoanele pe care le întâlnesc, culturile şi religiile, fără a pierde identitatea creştină”.
