Patriarhia de Veneţia dăruieşte o relicvă Exarhului Ghenadie
27.04.2009, Roma (Catholica) - În data de 25 aprilie 2009, Patriarhia de Veneţia a încredinţat Arhiepiscopului de Italia şi Malta, Exarh pentru Europa meridională al Patriarhiei ecumenice, Ghenadie, o relicvă preţioasă a Sf. Atanasie, ale cărui rămăşiţe pământeşti se găsesc în parohia Sf. Zaharia din Veneţia. Încredinţarea relicvelor a avut loc în cadrul Liturghiei din sărbătoarea Sf. Marcu, patronul Veneţiei, cu participarea Cardinalului Marco Ce, Patriarh emerit de Veneţia, în prezenţa Cardinalului Angelo Scola, actualul Patriarh de Veneţia.
„Poate niciodată ca şi astăzi, într-o lume care pierde adevărul prezenţei lui Dumnezeu în istorie, în timp ce truda şi suferinţa vieţii continuă să bată la uşa noastră, este nevoie din partea noastră a credincioşilor de o umilă şi puternică mărturie pentru acea iubire milostivă care într-o zi a ajuns în mod gratuit la noi şi ne-a luat în braţe”, a spus Cardinalul Ce în predică. L`Osservatore Romano a explicat că celebrarea „a constituit un moment particular de uniune între catolici şi ortodocşi”. La rândul său, Cardinalul Scola a spus: „Un semn extraordinar al afecţiunii fraterne care îi leagă pe creştini este dăruirea relicvelor sfântului Episcop Atanasie pe care o fac în numele întregii Patriarhii – prin mâinile Mitropolitului şi Exarhului Ghenadie – Preafericitului Bartolomeu, Patriarh de Constantinopol”.
Cardinalul a subliniat faptul că „fidelitatea intensă cu care fraţii noştri ortodocşi venerează relicvele sfinţilor trezeşte treptat în noi veneţienii un sentiment mai profund al întrupării Fiului lui Dumnezeu”. Şi a adăugat: „Credinţa creştină, de fapt, pe urmele aceleia a fraţilor noştri evrei, este credinţa într-un Dumnezeu întrupat care s-a logodit cu istoria”. Patriarhul de Veneţia a concluzionat aşadar: „Eminenţă reverendisimă, vă adresez dumneavoastră, şi prin dumneavoastră, Preafericitului Bartolomeu, o îmbrăţişare specială de comuniune şi de pace, alăturându-mă la ceea ce ştiu că este şi dorinţa dumneavoastră arzătoare: ca unitatea creştinilor, atât de necesară în lumea de astăzi, să poată, prin puterea Duhului, să se manifeste mai deplin”.
