Preoţi şi seminarişti în Cupa Clericus
21.02.2007, Roma (Catholica) - Competiţia de fotbal Cupa Clericus, un turneu ce implică 16 echipe de la Universităţi Pontificale din Roma şi Vatican, va începe sâmbătă, 24 februarie. Primul meci va fi între echipa seminarului internaţional Mater Ecclesiae, afiliat Legionarilor lui Cristos, şi echipa Universităţii Gregoriene, condusă de iezuiţi. Echipa de la Mater Ecclesiae va include numeroşi seminarişti mexicani, în timp ce în echipa de la Gregoriana, din cei 20 de membri 19 sunt brazilieni la origine.
În total la competiţie participă aproximativ 300 de preoţi şi seminarişti, reprezentând 50 de ţări. Cel mai profesionist jucător este probabil Davide Tisato, un student de 23 de ani de la seminarul Redemptoris Mater, afiliat Căii Neocatecumenale. Tisato a jucat într-o vreme la echipa de tineret de la Chievo Verona, club din seria A. Cel mai în vârstă jucător înscris în competiţie este pr. Yaza Inaki, preot spaniol de 54 de ani. Turneul, organizat de o asociaţie creştină ce promovează educaţia prin sport, nu are programate jocuri duminica. Competiţia se va încheia cândva în iunie.
