Portughezii susţin avortul, dar prea puţini
12.02.2007, Lisabona (Catholica) - În cadrul unui referendum naţional desfăşurat la 11 februarie, portughezii care au votat şi-au exprimat sprijinul pentru propunerea de eliminare a unor restricţii privind avortul. Deşi numărul participanţilor la referendum s-a aflat sub limita cerută pentru ca rezultatul să poată deveni lege, premierul Jose Socrates a spus că guvernul său îşi va continua planurile de legalizare a avortului.
„Oamenii s-au exprimat clar”, a afirmat Socrates, indicând spre rezultatele care arată că 59.25% dintre votanţi au aprobat propunerile legate de legiferarea avortului, doar 40,75% opunându-se. Însă la vot s-au prezentat doar 40% dintre portughezi, în timp ce pentru ca propunerea să devină lege ar fi fost nevoie de o participare a 50% din populaţie. În 1998 a avut loc un referendum similar pe tema avortului, 51% dintre votanţi pronunţându-se pro-avort, dar şi acel referendum a fost invalidat datorită neparticipării portughezilor.
Propunerea pusă în faţa portughezilor ieri cerea ca avortul să fie permis la cerere în clinici specializate, până în săptămâna a 10-a de sarcină. Premierul Socrates a spus că aceeaşi propunere va fi acum adusă în faţa Parlamentului. El s-a declarat încrezător că măsura legislativă va fi aprobată. Portugalia permite acum avortul doar în cazuri de viol, de severe deformări fetale sau când este în pericol viaţa mamei. Printre naţiunile Europei, doar Portugalia, Irlanda şi Malta interzic avortul în majoritatea circumstanţelor.
