Cardinalul Pietro Parolin despre călătoria Papei în Irak
03.03.2021, Vatican (Catholica) - Irakul îl așteaptă pe Papa Francisc care reia călătoriile alegând să ducă întărire unui popor care a suferit în acești ani din cauza persecuțiilor, a războiului și a violențelor provocate de Isis, dar și pentru a continua să construiască drumul fraternității și marea punte a dialogului. Pentru prima dată în istorie un Papă va vizita Irakul. Țara care a dat naștere lui Abraham și în care locuiește una din cele mai vechi comunități creștine are încă foarte vizibile rănile războiului și înfruntă plăgile sărăciei, terorismului și acum al Covid-19.
Secretarul de stat al Vaticanului, Cardinalul Pietro Parolin, remarcă importanța călătoriei, evidențiind urgența colaborării pentru a reconstrui țara și a vindeca toate „rănile, pentru a reîncepe o etapă nouă”: „Papa reia pelerinajele sale apostolice după această perioadă destul de lungă de suspendare datorată urgenței sanitare din cauza lui Covid-19. Le reia îndreptând atenția spre o țară deosebit de suferindă, o țară care poartă în trupul său rănile războiului, terorismului, violenței, ciocnirilor. Așadar, Papa vrea să manifeste o atenție deosebită, o apropiere deosebită, acestei țări, Irakului. Călătoria are ca scop și ca semnificație tocmai aceea de a manifesta apropierea papei de Irak și de irakieni; și să lanseze un mesaj important: că trebuie să se colaboreze, trebuie să fie împreună pentru a reconstrui țara, pentru a vindeca toate aceste răni, și pentru a reîncepe o etapă nouă.”
– În urmă cu trei ani, vizitând Irakul, ați spus: „Creștinii și musulmanii sunt chemați să lumineze întunericul fricii și al nonsensului”. Ce semnificație au aceste cuvinte în ajunul călătoriei Sfântului Părinte?
– Cred că aceste cuvinte își păstrează toată actualitatea lor. Îmi amintesc că le-am rostit într-un context chiar bucuros, pentru că era noaptea de Crăciun în Catedrala caldeeană din Bagdad, plină de oameni, plină de cântece și plină de lumină, în pofida climatului sumbru care se trăia în exterior. Cred că își păstrează actualitatea lor. Mai ales, sunt în sintonie cu ceea ce este motoul călătoriei Sfântului Părinte: „Sunteți cu toții frați”. Or, această fraternitate se naște din faptul de a fi copii ai aceluiași tată. Are o referință și la Abraham, care s-a născut chiar în Irak. De acolo a pornit aventura sa după chemarea Domnului: Abraham la care fac referință fie creștinii fie musulmanii. Apoi trebuie să se traducă și într-o angajare comună. Iată, pentru asta spuneam că sunt chemați împreună să fie lumină în întuneric și să risipească întunecimile, multele întunecimi care existau atunci, în urmă cu doi ani, și care, deși a existat un efort pentru a le depăși, în mare parte încă mai rămân.
– Va fi o vizită de patru zile foarte intensă. Papa va îmbrățișa Biserica locală și va participa la o întâlnire interreligioasă chiar la Ur, cetatea lui Abraham, va vizita locuri de persecuție, martiriu și de reconstrucție. Care este centrul acestei călătorii?
– Centrul se află tocmai în faptul că Papa vrea să lanseze un mesaj spre viitor: acesta este centrul. Există situații și realități care trăiesc o anumită suferință, aparte tocmai unde a fost persecuția, martiriul. Biserica însăși trăiește o situație de dificultate, dialogul interreligios are nevoie să fie promovat. Însă dificultățile se pot depăși, dacă există bunăvoința și angajarea din partea tuturor, de a fi împreună, de a colabora pentru a reconstrui. Cred că mesajul, centrul, va fi acesta: să nu ne lăsăm blocați de tot ceea ce s-a întâmplat, oricât de negativ poate să fi fost – și a fost foarte negativ – ci să privim înainte cu speranță și cu curaj pentru a reconstrui această realitate a Irakului.
– Care este semnificația întâlnirii cu marele ayatollah Al-Sistani. Un alt pilon pentru puntea fraternității?
– Da, cred cu siguranță că da, ținând cont și că Al-Sistani este una din personalitățile cele mai simbolice, mai semnificative, din lumea șiită; și, apoi, ținând cont că Al-Sistani s-a pronunțat mereu în favoarea unei conviețuiri pașnice în interiorul Irakului, spunând că toate grupurile etnice, grupurile religioase, sunt parte a țării. Acest lucru este foarte important pentru că merge în sensul și în direcția tocmai a construirii acestei fraternități între creștini și musulmani, care ar trebui să caracterizeze țara. Așadar, este cu adevărat un moment important și cred că va fi unul din momentele desigur mai semnificative ale vizitei papei în Irak.
– În acești ultimi ani, din cauza violențelor, peste un milion de creștini s-au expatriat din Irak. Călătoria Papei aduce și speranța unei schimbări în acest sens?
– Desigur, Biserica – creștinii, catolicii – din Irak îl așteaptă cu mare dorință pe Papa. Și cu siguranță au nevoie de a fi încurajați să trăiască propria vocație creștină în cadrul acestei realități așa de dificile cum este Irakul, aș spune că aproape este o vocație în vocația creștină, aceea a creștinilor din Orientul Mijlociu, de a trăi în realitatea lor, în ambientul lor, în țările lor. Așadar, cu siguranță Papa va da o încurajare acestei Biserici să fie curajoasă, capabilă să mărturisească, și va face și o invitație de a rămâne chiar în acest loc pentru a da o mărturie a prezenței. Am spus deja de atâtea ori că fără creștini Orientul Mijlociu nu ar mai fi astfel.
– Guvernul irakian a salutat această călătorie ca „un mesaj de pace”. Cum se construiește stabilitatea, dialogul, conviețuirea, după atâția ani de devastare și violență?
– Aceasta este o mare provocare, o mare provocare la care guvernul în mod normal, și toată societatea, încearcă să dea un răspuns. Să ne întoarcem la ceea ce spuneam, adică spre unitate. Trebuie să fie împreună și să colaboreze. Pentru a fi împreună pentru a colabora, pentru a construi această unitate, este nevoie desigur de iertare și de reconciliere. Trebuie depășit trecutul, privit înainte în acest sens, nou și pozitiv. După aceea, în același timp există și măsuri de luat, de exemplu, împotriva sectarismului, care din păcate caracterizează încă mari porțiuni ale societății, împotriva corupției, a inegalităților și a discriminărilor, pentru ca fiecare să poată avea locul său și fiecare să se simtă cetățean al țării, cu aceleași drepturi, cu aceleași obligații și cu aceeași angajare și responsabilitate de a contribui la construirea ei. Mi se pare că acestea ar trebui să fie căile conducătoare pentru a încerca să se reconstruiască țara.
– Eminență, care este urarea dumneavoastră pentru această călătorie?
– Urarea mea este ca într-adevăr acest moment, această prezență a Sfântului Părinte, atât de așteptată, atât de îndelung sperată și dorită, să poată constitui un moment de renaștere, de renaștere materială, de renaștere spirituală pentru poporul irakian, pentru ca acesta să poată avea și o repercusiune în toată regiunea care are nevoie de exemple bune. Și ca asta să aibă loc sub semnul fraternității: „Sunteți cu toții frați”, este motoul cu care se desfășoară această călătorie a Papei. (material L’Osservatore Romano, tradus de pr. Mihai Pătrașcu pentru Ercis.ro)
