Premiu pentru un pionier în probleme de fertilitate
09.02.2007, Florida (Catholica) - Legatus International, o organizaţie a directorilor catolici de corporaţii, l-a recompensat cu un premiu pe dr. Thomas Hilgers pentru munca sa de pionierat în domeniul metodelor etice de asistare a reproducerii umane. Premiul pro-life Cardinal John J. O’Connor Pro-Life i-a fost acordat dr. Hilgers săptămâna aceasta, în Florida, informează CWNews.
Medicul din Nebraska a fost premiat pentru „mărturia sa extraordinară şi pentru acţiunile lui eroice”, precum şi pentru „mărturia creştină curajoasă în favoarea sacralităţii vieţii umane”. Hilgers, obstetrician şi ginecolog, s-a specializat în cazurile medicale dificile de reproducere, de infertilitate şi în obstetrică de mare risc. Este fondator şi director al Institutului Paul al VI-lea pentru Studierea Reproducerii Umane, o instituţie dedicată sprijinirii cuplurilor pentru a ajunge la sarcină şi pentru reglarea naşterilor prin metode compatibile cu învăţătura Bisericii Catolice. În 2004, Hilgers a publicat o carte de 1.300 de pagini în care explică tehnologia NaPro, o abordare bazată pe lucrările Institutului, ce şi-a dovedit eficienţa în tratarea infertilităţii, sângerărilor anormale, chisturilor ovariene, sindromului premenstrual, depresiei postpartum, pierderilor de sarcini şi naşterilor premature.
Legatus, o organizaţie catolică laică formată din directori executivi şi soţiile lor, este „angajată studierii, trăirii şi răspândirii credinţei”. Din 1987, când a fost fondată de Tom Monaghan, Legatus a tot crescut, având astăzi 3.200 de membri în SUA, Canada şi în alte ţări ale lumii.
