Nu spus predării teoriei lui Darwin în şcoli
01.02.2007, Moscova (Catholica) - Liderul Bisericii Ortodoxe din Rusia, Patriarhul Alexei al II-lea, a criticat ideea predării teoriei darwinismului în şcoli, spunând că este inacceptabil a se impune ca fiind corectă ideea descendenţei omului din maimuţă, relatează agenţia de presă RIA Novosti, citată astăzi de Novopress România.
„Învăţarea copiilor că oamenii au fost creaţi de Dumnezeu, conform Bibliei, nu are cum să facă rău cuiva. Dacă unii oameni vor să creadă că sunt descendenţi din maimuţe, nu au decât să creadă, însă nu au dreptul de a impune şi altora acest crez al lor”, a declarat Patriarhul în timpul unei conferinţe organizată la Kremlin. La eveniment au participat guvernatori şi oficiali ai armatei, oameni de cultură şi preoţi din Rusia şi din fostele ţări sovietice.
Biserica Ortodoxa a militat pentru obţinerea dreptului de predare a dogmelor creştin ortodoxe în şcoli încă de la căderea Uniunii Sovietice. Problema a căpătat o atenţie specială după ce tatăl unei fete, pe nume Mariya Shraiber, a completat o cerere prin care dorea introducerea darwinismului în programa şcolară obligatorie, susţinând că teoria evoluţionistă nu este dăunătoare formării elevilor. Spre deosebire de acesta, conducătorii Bisericii au cerut introducerea religiei ortodoxe în şcoli, ora de religie ajungând până la urmă materie obligatorie sau opţională, în funcţie de regiune. Măsura a fost contestată de liderii altor relegii active din Rusia, precum cea musulmana şi cea mozaică, acestea susţinând că în instituţiile de învăţământ ar trebui introdusă o materie specială care să vorbească despre istoria tuturor credinţelor existente.
