Beckenbauer: Papa m-a întors la credinţă
17.01.2007, Munchen (Catholica) - Legendarul fotbalist Franz Beckenbauer a declarat recent pentru publicaţia Abendzeitung, din München, că întâlnirea sa din octombrie 2005 cu Papa Benedict al XVI-lea a fost „cea mai importantă experienţă” din viaţa sa. Ca director al comitetului german de organizare a Campionatului Mondial 2006, Beckenbauer s-a întâlnit atunci cu Sfântul Părinte în Vatican.
Întâlnirea a lăsat o adâncă impresie în sportivul german, iar după călătoria pe care Papa a făcut-o în Bavaria în 2006, Beckenbauer a început să studieze intens scrierile Cardinalului german devenit Episcop al Romei. „Papa Benedict al XVI-lea îi conduce pe oameni spre Biserică”, a declarat Beckenbauer pentru Abendzeitung, „iar eu sunt o dovadă vie a acestui fapt”. Beckenbauer a fost căpitanul echipei germane care a câştigat Campionatul Mondial în 1974.
