Editura Sapientia: două cărţi în colecţia Omiletica
19.12.2006, Iaşi (Catholica) - Editura „Sapientia” anunţă apariţia primului volum din seria „A ieşit semănătorul… Predici. Volumul I: Adventul şi Crăciunul”, scrisă de pr. Claudiu Dumea. Această carte apare în colecţia „Omiletica”, în format 14×20, are 488 de pagini şi poate fi achiziţionată de la toate librăriile catolice din ţară la preţul de 25 RON.
„A ieşit semănătorul…” este titlul unei serii de volume în care părintele Claudiu Dumea doreşte să publice predicile pe care le-a compus şi ţinut în diferite comunităţi creştin catolice, de-a lungul anilor săi de activitate pastorală. În volumul de faţă sunt adunate predicile pentru Advent şi Crăciun. Pentru fiecare duminică, sărbătoare de poruncă sau zile feriale pot fi găsite mai multe modele de predici.
Editura „Sapientia” anunţă totodată apariţia volumului al II-lea din cartea „Călăuze spre Cristos. Selecţie de predici, alocuţiuni şi scrisori parohiale”, scrisă de Albert Holenstein. Această carte apare în colecţia „Omiletica”, în format 14×20, are 190 de pagini şi poate fi achiziţionată de la toate librăriile catolice din ţară la preţul de 8 RON. Ca şi în primul volum, pe lângă invitaţia la o viaţă angajată de creştin, autorul acestor predici, alocuţiuni şi scrisori parohiale, vrea să ofere înainte de toate speranţă şi curaj, căci, aşa cum scrie el, Dumnezeu este şi astăzi un Dumnezeu care se lasă găsit.
