Intelectuali francezi şi italieni în sprijinul liturgiei latine
18.12.2006, Paris (Catholica) - În declaraţii publice diferite, apărute la 16 decembrie, două grupuri de intelectuali francezi şi italieni îşi arată sprijinul faţă de aşteptata mişcare a Papei Benedict al XVI-lea de lărgire a accesului la Liturghia tradiţională în limba latină. Declaraţia franceză a fost semnată de 50 de intelectuali, conduşi de René Girard de la Academia Franceză, având ca titlu „Un manifeste en faveur de la messe tridentine” (Manifest în favoarea liturgiei tridentine) şi fiind publicată sâmbătă în Le Figaro. Cotidianul italian Il Foglio a publicat o declaraţie similară, semnată tot de Girard alături de alte nume precum Antonio Socci şi Franco Zeffirelli.
Ambele declaraţii încep semnalând faptul că presa aşteaptă ca iminentă lansarea unui document motu proprio despre utilizarea liturgiei tradiţionale. Semnatarii dau „mărturie despre fidelitatea, sprijinul şi afecţiunea noastră” pentru Pontif. Sunt incluse citate din Pontif, din scrieri dinaintea alegerii sale ca Succesor al lui Petru: Cardinalul Ratzinger afirma la un moment dat că criza din Biserică „se datorează în mare parte dezintegrării liturgiei”. În declaraţia franceză este lăudată iniţiativa Papei de a înfiinţa Institutul Bunului Păstor, dedicată preoţilor francezi practicanţi ai ritualului tridentin. În declaraţia italiană prezice că apariţia documentului motu proprio va fi „un eveniment extraordinar de important pentru Biserică şi chiar pentru cultura şi istoria civilizaţiei”.
Acum o generaţie, aminteşte Il Foglio, un grup de intelectuali seculari au apelat la Papa Paul al VI-lea, cerând conservarea ritualului tridentin. Apelul din 1966 şi apoi din 1971 a fost semnat de numeroase nume mari de gânditori, scriitori şi artişti precum W. H. Auden, Agatha Christie, Jorge Luis Borges, Augusto Del Noce, Graham Greene, Julien Green, Jacques Maritain, François Mauriac, Willim Rees-Mogg, Andres Segovia şi Evelyn Waugh. Participarea atâtor non-catolici la acele apeluri reflectă faptul că „liturgia latină este o moştenire a tuturor, la fel ca şi Capela Sixtină, la fel ca şi cântul gregorian”.
Cred ca reintrarea in uzul Bisericii noastre a Ritului Tridentin este o restituire nu doar pentru istorie dar cred ca si pentru pastoratie. Nu am avut niciodata posibilitatea de a lua parte la o astfel de Sfanta Liturghie, insa cred ca relintrarea ei in uz, fie si doar intr-un mod facultativ, adica pentru preotii care vor dori sa o practice, va aduce un pic de atentie si un mai mare respect pentru liturghie in general. Cred ca solemnitatea, contemplativitatea si chiar fastul Liturghiei Tridentine ne pot atrage atentia mai mult asupra adevaratului mister dumnezeiesc care se intampla acolo… Si asta indiferent de rit, nou, vechi, biyantin ori latin…
Eu sunt unul dintre cei care as practica acest rit, dar desigur doar daca Biserica va aproba reluarea sa.
Si asta pentru ca este mai importanta ascultarea decat propriile noastre preferinte liturgice, daca se poate spune asa.
Cred că din început, poporul catolic (după schizmă cu biserică occidentală) să-a rugat pe limbă latină său aceea ce noi o-zicem „tridentală„. Eu personal cred că poporul trebuie să se rugă pe aceeastă limbă că o tradiţiune frumoasă ale bisericii. Dar, aceea nu trebue să nu le da îndreptul acelor ce vor încă să facă rugăciunea pe limba lor (franceză, spaniolă, germană, română etc). Văzăndălui că rugăciunea este dialog între no şi Dumnezeul, cred că nu este ahănt important în care limbă vai o făcem aceea, dar, tradiţiunea nu trebue să fie agărşită şi lăsată de parte. Aceelor comunităţii care vor să au ahtare misă, trebue să-o au (limbă latină în seculilor era limbă erudiţilor) şi celor ce vor să au misă pe limba lor, trebue să-o au. Cred că este un lucru bun.