Românii catolici din Roma şi-au sărbătorit hramul
15.12.2006, Roma (Catholica) - De mai mulţi ani, romano-catolicii de limbă română din Roma îşi celebrează la 8 decembrie, sărbătoarea Neprihănitei Zămisliri, hramul comunităţii. „Credincioşii noştri s-au pregătit la această sărbătoare cu rugăciuni şi fapte bune, participând la sacramente şi la Sfânta Liturghie, cerând ajutor de la Mama noastră cerească pentru ei şi pentru toţi cei dragi de acasă”, scrie pr. Isidor Iacovici într-o corespondenţă apărută pe Ercis.ro.
Sărbătoarea, găzduită de biserica Santa Maria in Campitelli, a început cu rugăciunea Rozariului, de la 15.30 continuând cu Sfânta Liturghie, concelebrată de mai mulţi preoţi români şi italieni, reprezentanţi ai Conferinţei Episcopale Italiene şi ai Vicariatului Romei. Au fost prezente şi oficialităţile statului român pe lângă Sfântul Scaun şi pe lângă statul italian. Sfânta Liturghie a fost prezidată de Mons. Anton Lucaci care a adresat participanţilor cuvântul de învăţătură. După celebrare a urmat o agapă frăţească la care au fost invitaţi toţi cei prezenţi în biserică.
În aceeaşi corespondenţă, pr. Iacovici explică faptul că sărbătoarea nu a avut ca scop doar strângerea la un loc a românilor din Roma, pentru „a ne împărtăşi fiecare din bucuriile şi frământările cotidiene” şi „a ne cunoaşte mai bine”, ci a urmărit şi strângerea unor donaţii pentru familii nevoiaşe, pentru ca acestea să se poată „bucura mai mult de sărbătoarea Crăciunului”. Comunitatea românească din Roma a mai avut astfel de iniţiative, precum cea în urma căruia „pentru misiunea din Maikona, încredinţată părintelui Eugen Blaj, am reuşit să strângem câteva mii de euro dintre care, o parte pentru misiune, iar o alta destinată în mod special copiilor pentru a putea merge la şcoală”.
