Prezenţă românească la Liturghia din Catedrala Sf. Hedwiga
12.12.2006, Berlin (Catholica) - Pentru prima oară în istoria de 230 ani a Catedralei „Sfânta Hedwiga” din capitala germană, vineri, 8 decembrie 2006, în cadrul unei Sfinte Liturghii, s-a citit o rugăciune a credincioşilor în limba română. Liturghia, la care au participat toate misiunile catolice străine din capitala germană, a sărbătorit Neprihănita Zămislire a Preasfintei Fecioare Maria.
Împreună cu Arhiepiscopul catolic de Berlin, Cardinalul Georg Sterzinsky, la altarul Catedralei au sluji şi doi preoţi catolici români: pr. Mihai Caitar şi pr. Dumitru Zele. Cei doi se ocupă de pastoraţia românilor greco-catolici din Berlin. Liturghia a fost urmată de o recepţie la care au participat, pe lângă numeroşi credincioşi, şi reprezentanţii ambasadelor României şi Republicii Moldova.
Ernst Meinhardt, de la televiziunea Deutsche Welle, care ne-a furnizat aceste informaţii, a transmis redacţiei şi rugăciunea citită în română: „Pentru popoarele care se află în război. Dăruieşte-le spiritul convertirii, astfel ca ele să găsească căi de apropiere reciprocă. Întăreşte în noi toţi spiritul dreptăţii şi al păcii. Domnului să ne rugăm. Lasset zum Herrn uns beten.”
