Papa a ajuns în Turcia: o vizită pastorală, nu politică
28.11.2006, Ankara (Catholica) - Astăzi la 9.20AM, Sfântul Părinte a părăsit aeroportul roman Fiumicino pentru a merge în Turcia, unde a aterizat după trei ore, pe aeroportul Esemboga din Ankara. Astfel a început a cincea călătorie apostolică a Papei Benedict al XVI-lea în afara Italiei. Vorbindu-le jurnaliştilor care l-au însoţit în timpul zborului, Papa a afirmat că vizita în Turcia „nu este una politică ci pastorală”, având ca obiectiv „dialogul şi angajamentul comun pentru pace”, informează serviciul de ştiri al Vaticanului.
Coborând din avion, Sfântul Părinte a fost salutat de Recep Tayyip Erdogan, primul ministru al Turciei, de guvernatorul regiunii, de comandantul armatei şi de primarul Ankarei, capitala Turciei, oraş cu aproximativ cinci milioane de locuitori. De asemenea a fost salutat de Arhiepiscopul Ruggero Franceschini OFMCap de Izmir, preşedintele Conferinţei Episcopilor Catolici din Turcia. Sfântul Părinte a fost condus apoi într-o sală a aeroportului, unde s-a întâlnit cu premierul. După această întâlnire, care a durat 20 de minute, Papa a mers cu maşina până la Mausoleul lui Ataturk, la 45 kilometri de oraş. Construit între 1944 şi 1953, mausoleul conţine rămăşiţele pământeşti ale lui Mustafa Kemal „Ataturk” (Tatăl turcilor), fondatorul şi primul preşedinte al Republicii Turce (1923-1938). Clădirea seamănă cu un templu grec, iar cenotaful lui Ataturk este făcut dintr-un singur bloc de marmură de 40 de tone.
La 3PM, ora locală, Papa Benedict al XVI-lea a fost primit de Ahmet Necdet Sezer, preşedintele Republicii. Apoi s-a întâlnit cu unul dintre cei doi vice-premieri în Casa de Oaspeţi a palatului prezidenţial. În această după-amiază, Papa urmează să se întâlnească cu Ali Bardokoglu, responsabilul turc cu afacerile religioase, în „Diyanet”, sediul acestui departament. Turcia are 72 de milioane de locuitori, 99,8% fiind musulmani. Restul de 0,20% sunt creştini de diferite rituri şi confesiuni (greco-ortodox, siro-ortodox, armeano-ortodox, protestanţi şi catolici) şi evrei. Catolicii sunt în număr de 32.000, adică 0,04% din populaţia ţării. Conferinţa Episcopală constă din şase Episcopi. În Turcia sunt 47 de parohii, 68 de preoţi, 98 de călugări şi călugăriţe, patru diaconi permanenţi, cinci seminarii superioare şi 28 de cateheţi.
