Papa Francisc: Să îl invităm pe Domnul să vină în noi
02.01.2022, Vatican (Catholica) - „Să îl invităm pe Domnul să vină în noi, să vină la realitatea noastră, oricât ar fi de rea, ca un grajd.” Aceste cuvinte au fost rostite de Papa Francisc astăzi, la rugăciunea Îngerul Domnului. A invitat la curajul de a ne deschide în fața unui Dumnezeu care „vrea să locuiască împreună cu noi, vrea să locuiască în noi, să nu rămână departe”. Redăm alocuțiunea papală după traducerea făcută de pr. Mihai Pătrașcu pentru Ercis.ro.
Iubiți frați și surori, bună ziua!
Evanghelia de la liturgia de astăzi ne oferă o frază foarte frumoasă, pe care o folosim mereu la Angelus care singuri ne revelează sensul Crăciunului: „Cuvântul s-a făcut trup și a locuit între noi” (In 1,14). Aceste cuvinte, dacă ne gândim, conțin un paradox. Pun împreună două realități opuse: Cuvântul și trupul. „Cuvânt” arată că Isus este Cuvântul veșnic al Tatălui, Cuvânt infinit, care există din totdeauna, înainte de toate lucrurile create; „trup” indică în schimb tocmai realitatea noastră, realitate creată, fragilă, limitată, muritoare. Înainte de Isus erau două lumi separate: cerul opus pământului, infinitul opus finitului, spiritul opus materiei. Și există o altă opoziție în Prologul Evangheliei lui Ioan, un alt binom: lumină și întuneric (cf. v. 5). Isus este lumina lui Dumnezeu intrată în întunericul lumii. Lumină și întuneric. Dumnezeu este lumină: în el nu există opacitate; în schimb, în noi există multe întunecimi. Acum, cu Isus, se întâlnesc lumina și întunericul: sfințenia și vinovăția, harul și păcatul. Isus, întruparea lui Isus este tocmai locul întâlnirii, al întâlnirii între Dumnezeu și oamenii, întâlnirea între har și păcat.
Ce vrea să vestească Evanghelia cu aceste polarități? Un lucru splendid: modul de a acționa al lui Dumnezeu. În fața fragilității noastre, Domnul nu se dă înapoi. Nu rămâne în veșnicia Sa fericită și în lumina Sa infinită, ci se apropie, se face trup, coboară în întuneric, locuiește în ținuturi străine Lui. Și pentru ce face aceasta Dumnezeu? Pentru ce coboară la noi? Face aceasta pentru că nu se resemnează cu faptul că noi putem să ne rătăcim mergând departe de El, departe de veșnicie, departe de lumină. Iată lucrarea lui Dumnezeu: a locui între noi. Dacă noi ne considerăm nevrednici, aceasta nu îl oprește, El vine. Dacă îl refuzăm, nu încetează să ne caute. Dacă noi îi închidem ușa în față, El așteaptă. Este chiar Bunul Păstor. Și imaginea cea mai frumoasă a Bunului Păstor? Cuvântul care se face trup pentru a împărtăși viața noastră. Isus este Bunul Păstor care vine să ne caute acolo unde suntem: în problemele noastre, în mizeria noastră. Acolo vine El.
Iubiți frați și surori, adesea stăm la distanță de Dumnezeu deoarece credem că nu suntem vrednici de el pentru alte motive. Și este adevărat. Însă Crăciunul ne invită să vedem lucrurile din punctul Său de vedere. Dumnezeu dorește să se întrupeze. Dacă inima ta ți se pare prea poluată de rău, ți se pare dezordonată, te rog, nu te închide, nu îți fie frică: El vine. Gândește-te la grajdul din Betleem. Isus s-a născut acolo, în acea sărăcie, pentru a-ți spune că nu se teme desigur să viziteze inima ta, să locuiască într-o viață dezordonată. Acesta este cuvântul: a locui. A locui este verbul pe care îl folosește Evanghelia astăzi pentru a semnifica această realitate: vrea să locuiască împreună cu noi, vrea să locuiască în noi, să nu rămână departe.
Și mă întreb, pe mine, pe voi și pe toți: noi, vrem să îi facem spațiu? În cuvinte da; nimeni nu va spune: „Eu nu”; da. Dar concret? Eventual există aspecte ale vieții pe care le ținem pentru noi, exclusive, sau locuri interioare în care ne este frică să intre Evanghelia, unde nu vrem să îl punem în mijloc pe Dumnezeu. Astăzi vă invit la concretețe. Care sunt lucrurile interioare care eu cred că nu îi plac lui Dumnezeu? Care este spațiul pe care îl țin numai pentru mine și nu vreau ca Dumnezeu să vină acolo? Fiecare dintre noi să fie concret și să răspundem la aceasta. „Da, da, eu aș vrea ca Isus să vină, dar de aceasta să nu atingă; și de aceasta nu, și de aceasta…” Fiecare are propriul păcat – să îi spunem pe nume – și El nu se înspăimântă de păcatele noastre: a venit pentru a ne vindeca. Cel puțin să arătăm aceasta, ca El să vadă păcatul. Să fim curajoși, să spunem: „Doamne, eu sunt în această situație, nu vreau să mă schimb. Dar Tu, te rog, nu te îndepărta prea mult.” Este o rugăciune frumoasă. Să fim sinceri astăzi.
În aceste zile ale Crăciunului ne va face bine să îl primim pe Domnul chiar acolo. Cum? De exemplu stând în fața ieslei, pentru că ea ni-l arată pe Isus care vine să locuiască în toată viața noastră concretă, obișnuită, unde nu totul merge bine, există atâtea probleme – unele din vina noastră, altele din vina altora – și Isus vine. Îi vedem acolo pe păstorii care lucrează greu, pe Irod care îi amenință pe nevinovați, o mare sărăcie… Dar în mijlocul a toate acestea, în mijlocul atâtor probleme – precum și în mijlocul problemelor noastre – este Dumnezeu, este Dumnezeu care vrea să locuiască împreună cu noi. Și așteaptă ca să îi prezentăm situațiile noastre, ceea ce trăim. Așadar, în fața ieslei, să îi vorbim lui Isus despre evenimentele noastre concrete. Să îl invităm oficial în viața noastră, mai ales în zonele întunecate: „Uite, Doamne, că acolo nu este lumină, acolo nu ajunge curentul electric, dar te rog nu atinge, pentru nu mă simt în stare să las această situație”. A vorbi cu claritate, concretețe. Zonele întunecate, „grajdurile interioare”: fiecare dintre noi le are. Și să îi relatăm fără frică și problemele sociale, problemele ecleziale din timpul nostru; problemele personale, chiar și cele mai urâte: lui Dumnezeu îi place să locuiască în grajdul nostru.
Născătoarea de Dumnezeu, în care Cuvântul s-a făcut trup, să ne ajute să cultivăm o intimitate mai mare cu Domnul.
După Angelus, Sfântul Părinte a spus următoarele:
Iubiți frați și surori,
Adresez din inimă vouă tuturor, credincioși din Roma și pelerini veniți din Italia și din alte țări: văd steaguri poloneze, braziliene, uruguaiene, argentiniene, paraguaiene, columbiene, venezuelene: bine ați venit toți! Salut familiile, asociațiile, grupurile parohiale, îndeosebi cei din Postioma și Porcellengo, în Dieceza de Treviso, precum și adolescenții din Federația Regnum Christi și tinerii Neprihănitei.
În această primă duminică din anul nou tuturor urările de pace și de bine în Domnul. În momentele fericite și în cele triste, să ne încredințăm lui, care este forța noastră și speranța noastră. Și nu uitați: să îl invităm pe Domnul să vină în noi, să vină la realitatea noastră, oricât ar fi de rea, ca un grajd: „Doamne, eu nu aș vrea ca Tu să intri, dar privește-l, fii aproape”. Să facem așa. Vă urez o duminică frumoasă și poftă bună. Și nu uitați să vă rugați pentru mine. La revedere!
