Doctrina socială nu este doar o materie între altele
21.11.2006, Vatican (Catholica) - Universităţile catolice trebuie să acorde mai multă atenţie în toate disciplinele lor doctrinei sociale a Bisericii, au recomandat participanţii la o conferinţă internaţională convocată de Sfântul Scaun. O astfel de atenţie pentru doctrina socială ar permite Evangheliei să pătrundă în ţesutul social, pentru a apăra şi promova demnitatea umană, binele comun, solidaritatea, dreptatea şi pacea. La conferinţa intitulată „Universitatea şi Doctrina Socială”, organizată de Congregaţia pentru Educaţia Catolică şi de Consiliul Pontifical pentru Justiţie şi Pace, au participat în jur de 150 de reprezentanţi ai universităţilor catolice din lumea întreagă.
În discursul de deschidere, ţinut vineri, 17 noiembrie 2006, Cardinal Renato Martino, preşedintele Consiliului Pontifical pentru Justiţie şi Pace, a cerut ca universităţile catolice să acorde mai multă atenţie doctrinei sociale ca fundament pentru promovarea comună a unui umanism integral şi solidar. Cardinalul a arătat că în acest fel „lumina Evangheliei, care este în acelaşi timp lumina iubirii şi a raţiunii”, poate face rodnică „învăţarea umană şi, în autonomia legitimă a metodelor şi limbajelor şi fără a pierde vreodată din vedere unitatea necesară a învăţământului, să însufleţească de asemenea edificarea unei coexistenţe sociale de dreptate şi pace”.
La rândul său, Cardinalul Zenon Grocholewski, prefectul Congregaţiei pentru Educaţia Catolică, a subliniat că doctrina socială a Bisericii nu trebuie să fie predată ca o materie izolată, ci trebuie să pătrundă diferitele materii studiate în universităţile catolice. În intervenţia sa, Cardinalul Camillo Ruini, Vicarul Papei pentru Roma, a spus că recunoaşterea demnităţii persoanei umane are nevoie „mai ales de un impuls din partea lumii creştine, care îi consideră pe toţi cei cu chip uman ca având acea demnitate şi acel destin al fiinţei umane, creată după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu”.
