Nunțiul apostolic de la Kiev: Este greu să avem ajutoare, ne încredem în Dumnezeu
28.02.2022, Kiev (Catholica) - Un bloc demolat de o bombă rusească, o ambulanță oprită într-un cerc de blindate, baricadele. Autostrăzi pe care tranzitează și trag tancurile. Nebunia din Kiev, unde în urmă cu patru zile traficul era de neoprit și oamenii erau la cină în localuri, se poate vedea în imaginile dezolante care vin cu sutele de pe frontul de război deschis de Rusia în Ucraina, arătând scenariul teribil pe care de joi îl trăiește o întreagă națiune. În situația teribilă a luptelor caută scăpare civilii, coborând în temeliile orașului sau pe jos spre granițe, luând cu ei un troler ca turiști într-o vacanță absurdă. Martor direct la ceea ce se întâmplă la Kiev este Nunțiul apostolic, Arhiepiscopul Visvaldas Kulbokas, a cărui soartă, ca aceea a colaboratorilor săi, nu este diferită de cea pe care o trăiesc milioane de concetățeni. Prelatul relatează pentru mass-media Vaticanului ceea ce a văzut.
– Excelență, asistăm cu mare îngrijorare și durere la ceea ce se întâmplă în Ucraina. Dumneavoastră vă aflați la Kiev, devenit teatru de lupte: ce ne puteți spune despre situația pe care o trăiți?
– Aceasta este cea mai mare îngrijorare a mea: orașul Kiev, unde mă aflu și îmi permit să vorbesc, este mare, cu aproape trei milioane de persoane, și acum în aceste zile este complet paralizat de acțiunea de război. În afară de rachetele care trec și apoi de oamenii care se ascund așa cum pot, în beciuri, în stațiile de metrou, întrebarea care îmi vine este: ce fac bolnavii? Bolnavii de orice tip de boală, pentru că este greu să se miște, este greu să se deplaseze, să găsească o asistență… Cum reușesc?
– Reportajele care vin din țară dau imaginea unui oraș fantomă, unde în afară de asistența sanitară este greu de acum să se procure chiar apă și mâncare…
– Da, știind că se apropiau zile dificile, toți au căutat să își procure alimente, dar acestea vor dura pentru câteva zile, deci se naște o întrebare: ce se va întâmpla dacă această situație se prelungește mai multe zile? Ce va rămâne de mâncat? Pentru că nu există modalitate pentru a se aproviziona, acum, și este riscant și să rămână în apartamente, în camere, este greu să stai în locurile obișnuite… Și noi, în nunțiatură, încercăm să stăm la etajele inferioare, unde există mai puțin risc de a fi loviți. Și apoi este și mai dificil să ieși afară ca să găsești vreun magazin deschis, dar cred că sunt deschise sau că pot să se aprovizioneze, pentru că și străzile sunt blocate… Ce se va întâmpla peste câteva zile, este o întrebare foarte mare.
– Vedem fotografii și filmări cu persoane care s-au refugiat în beciuri, în tunelurile metroului, mai ales atâtea femei și atâția copii, care cu siguranță nu înțeleg ce anume a răscolit dintr-odată viața lor…
– Aceasta este o altă mare întrebare. Noi, adulții, cum îi ajutăm pe copii? Pentru că poate un adult trece în cele din urmă peste suferință, dar un copil… Deja am cunoscut în Italia și în alte țări europene persoane care au crescut în timpul celui de-al doilea război mondial: câte suferințe continuă să mai îndure și astăzi… Mă gândeam în această dimineață la copiii din Kiev: când vor crește, ce tip de atitudine vor avea față de alții trăind primele zile, primele luni, primii ani ai vieții sub gloanțe, sub rachete? Aceasta este o altă întrebare foarte mare…
– Cum trăiți în Nunțiatură?
– În Nunțiatură știm că ne aflăm într-un cartier rezidențial, deci nu este expus imediat pe arterele principale ale orașului. Oricum, se aud rachetele care trec, se aud exploziile – și noaptea trecută – bătăliile în apropiere… Și noi, personalul din Nunțiatură, suntem la etajele inferioare gata să ne refugiem în beci dacă vedem o exigență imediată. Dar ne rugăm: ne rugăm pentru noi, pentru alții, ne rugăm pentru pace, ne rugăm pentru convertirea tuturor.
– Ce apel simțiți să lansați?
– Mai mult decât un apel, îmi pun întrebarea în fața lui Dumnezeu: ce anume îmi spune Dumnezeul veșnic cu această situație? Ce anume trebuie să fac cu mine? Și eu, ca un creștin, înțeleg că nimic nu se întâmplă care să fie ascuns Domnului Isus și că și într-o situație așa de apăsătoare, vocația mea este să caut convertirea mea, dar și să încerc să îi ajut pe alții. „Alții” înseamnă „toți”: să se convertească și să facă în așa fel încât nu numai să regăsească pacea, ci și fraternitatea, respectul unora față de alții.
– Biserica se roagă pentru pacea în Ucraina și o va face în mod special în 2 martie, așa cum a cerut Papa Francisc. Un moment la care ne imaginăm că vă veți uni cu forță…
– Pentru noi, ziua de 2 martie este încă foarte departe, trebuie să vină. Noi ne rugăm pentru pace în orice moment, pentru că este și un moment care ne inspiră, pentru că provoacă această rugăciune intensă, de încredințare Domnului, de încredințare Fecioarei Maria ca Mamă a tuturor: Mama tuturor, nu numai a Bisericii creștinilor. Noi, creștinii, știm că musulmanii o respectă foarte mult pe Fecioara Maria, deci unim rugăciunea noastră și cu a lor, pentru ca Fecioara Maria să mijlocească pentru noi toți. (material Vatican News, tradus de pr. dr. Mihai Pătrașcu pentru Ercis.ro)
