Ecumenismul şi nu islamul este scopul principal al vizitei Papei în Turcia
09.11.2006, Vatican (Catholica) - Cardinalul Tarcisio Bertone, Secretarul de Stat al Vaticanului, a reamintit că scopul călătoriei Papei Benedict al XVI-lea în Turcia de la sfârşitul acestei luni va fi în principal ecumenic. Datorită faptului că discursul Papei din luna septembrie de la Regensburg a stârnit controverse în lumea islamică, şi deoarece Turcia este o naţiune predominant musulmană, discuţia despre călătoria Pontifului, care va avea loc în perioada 28 noiembrie – 1 decembrie 2006, s-a centrat pe relaţiile catolicismului cu islamul. Într-un interviu pentru cotidianul italian Avvenire, Cardinalul Bertone a arătat însă că Papa a planificat de la început vizita în jurul unei întâlniri cu Patriarhul ortodox Bartolomeu I al Constantinopolului. Această întâlnire dintre Papa şi Patriarhul ecumenic „are o puternică semnificaţie pentru dialogul dintre Bisericile Catolică şi Ortodoxă”, a arătat Secretarul de Stat.
Călătoria Papei va fi de asemenea bine primită de restrânsa comunitate catolică de aici, a adăugat el. Şi minoritatea creştină a naţiunii speră ca atenţia pe care o va atrage asupra Turciei vizita papală să conducă la „mai multă libertate, securitate şi linişte”. Cardinalul Bertone a admis că au existat „unele semnale care ar putea fi cu siguranţă deranjante” privind ostilitatea faţă de prezenţa Papei în Turcia – referindu-se evident la incidente precum împuşcăturile din faţa unui birou al consulatului italian, de săptămâna trecută. Însă a declarat că aceste incidente par „marginale”. Cât despre problemele ridicate în legătură cu anunţul potrivit căruia primul ministru al Turciei nu va fi prezent pentru a se întâlni cu Pontiful în timpul vizitei, Cardinalul a spus că controversa în această privinţă a fost „mai mult jurnalistică decât reală”. Cardinalul italian a recunoscut că vizita papală ar putea arunca o nouă lumină asupra declaraţiilor făcute de Cardinalul Ratzinger înainte de alegerea lui ca Papă, prin care sugera că Turcia nu ar trebui să fie admisă în Uniunea Europeană. Secretarul de Stat a spus însă că această problemă nu constituie un punct al călătoriei Papei. El a adăugat că „Sfântul Scaun nu are intenţia de a exercita un veto” cu privire la statele care doresc să se integreze în Uniunea Europeană.
