Arhiepiscopul Comastri despre singurătate şi sfinţenie

31.10.2006, Roma (Catholica) - Sfinţii, afirma Papa Benedict al XVI-lea, nu pot ţine pentru ei marea bucurie de a-l fi întâlnit pe Dumnezeu şi se pun în mişcare pentru a transmite altora frumuseţea credinţei şi o fac cu smerenie şi pace, în milostivire şi în adevăr, cu „acea forţă blândă care vine din uniunea cu Cristos” mărturisind că „cine crede nu este niciodată singur”. Pornind de la aceste cuvinte ale Papei, Arhiepiscopul Angelo Comastri a acordat un interviu pentru Radio Vatican, pe care îl preluăm în continuare în traducerea redacţiei româneşti a acestui post. Pentru început, prelatul a declarat:

– Sărbătoarea Tuturor Sfinţilor uneşte într-o singură comemorare această nesfârşită familie care ne umple inima de mângâiere. Eu uneori aud spunându-se de către unele persoane: „Mă simt singur. Mă simt singură.” Le spun: „Gândeşte-te că eşti înconjurat de familia sfinţilor, de comuniunea sfinţilor, de îmbrăţişarea sfinţilor.” Iar această prezenţă a sfinţilor în viaţa noastră ar trebui să devină un gând constant, deoarece sfinţii în cer nu pot sta inactivi. Raiul, paradisul nu este o pensiune aurită. Paradisul este locul în care se trăieşte maxima caritate. Şi dacă porunca iubirii este valabilă pentru noi aici pe pământ, cu atât mai mult e valabilă pentru sfinţii din cer. De aceea Sfânta Tereza din Lisieux puţin înainte de a muri a spus: „Sunt gata să intru la odihnă… mai bine, nu la odihnă”, s-a corectat, „eu voi petrece cerul meu făcând bine pe pământ.” Sfinţii sunt foarte mulţi şi sunt îndreptaţi spre noi, pentru că cine este unit cu Dumnezeu este unit cu iubirea iar iubirea nu poate sta inactivă. Acesta este un gând ce ne umple inima de mângâiere şi ne permite să înfruntăm furtunile, dificultăţile vieţii cu un mare optimism, cu o mare încredere.

– Cum să prezentăm sfinţenia în zilele noastre? Cu alte cuvinte: cum să explicăm ce este sfinţenia?
– Trebuie înainte de toate să desfrunzim, să eliberăm sfinţenia de haloul de irealitate care o învăluie uneori. Sfinţii sunt persoanele care trăiesc până la capăt umanitatea. Sunt persoanele cu adevărat realizate. Sfinţii sunt persoanele într-adevăr de succes, pentru că succesul nu este faima unui campion de fotbal, faima succesului unui film, a succesului în muncă. Adevăratul succes al vieţii este sfinţenia iar sfinţenia înseamnă umanitate deplină. De aceea Isus spune că sfinţii sun fericiţi. Fericirile nu sunt altceva decât o caracteristică a sfinţilor. Cei săraci cu duhul, adică cei liberi de bani, de putere, de succes, cei blânzi – cei liberi de violenţă; cei milostivi, cei liberi de ură; cei curaţi cu inima, cei liberi de mocirlă, sunt persoane mulţumite, sunt fericiţi. De aceea trebuie să facem să se înţeleagă că idealul sfinţeniei este un ideal de fericire, un ideal al plinătăţii umane, un ideal de deplină realizare de sine, pentru că sfinţii sunt cei care au realizat cu adevărat planul lui Dumnezeu. Uneori mă întreb cine este mai om decât Sfântul Francisc din Assisi, şi cine este mai femeie decât Maica Tereza din Calcutta. Sunt exemple la care trebuie să privim pentru că aceasta este direcţia de urmat pentru a ne realiza pe deplin. Îmi vine în minte o frază a scriitorului francez Léon Bloy, un convertit plin de ardoare care într-o zi a spus: „Există o singură tristeţe: aceea de a nu fi sfinţi, şi eu aş vrea ca nimeni să nu aibă această tristeţe, aş vrea ca toţi să fie sfinţi.”