Papa la funeraliile Cardinalului Dino Monduzzi
17.10.2006, Vatican (Catholica) - În seara zilei luni, 16 octombrie 2006, în Bazilica Sf. Petru, Papa Benedict al XVI-lea a prezidat celebrarea sobră şi solemnă pentru funeraliile Cardinalului Dino Monduzzi, prefect emerit al Casei Pontificale, decedat joi, 12 octombrie, la vârsta de 84 de ani, după o boală lentă şi gravă, informează Radio Vatican. Născut în Brisighella, Italia, Dino Monduzzi a fost hirotonit preot în anul 1945. În 1959 a devenit secretar în cadrul Casei Pontificale, şi a continuat să slujească aici în timpul a patru pontificate. În 1986, Papa Ioan Paul al II-lea l-a numit prefect al Casei Pontificale. În această funcţie el se ocupa de aranjamentele pentru audienţele papale, însoţea demnitarii când erau prezentaţi Pontifului, şi repartiza locurile din faţă la audienţele publice. A fost creat Cardinal în februarie 1998, chiar după retragerea sa din serviciul activ în cadrul Casei Pontificale la vârsta de 75 de ani.
„Tăcerea morţii şi slăbirea aşteptărilor umane nu stăvilesc puterea speranţei creştine, care dincolo de aparenţe, întrezăreşte iubirea lui Dumnezeu ce rămâne fidel promisiunilor Sale”, a spus Papa Benedict al XVI-lea la omilia de la Sfânta Liturghie de la altarul mărturisirii lui Petru. Sfântul Părinte a subliniat încrederea în prezenţa tainică a lui Dumnezeu, o prezenţă care ne însoţeşte în orice moment, mai ales în cele mai grele: „Speranţa creştină, înrădăcinată într-o credinţă puternică în cuvântul lui Dumnezeu, este ancora de salvare care ne ajută să trecem peste dificultăţile ce par de nedepăşit şi ne permite să întrevedem lumina bucuriei chiar şi dincolo de întunericul suferinţei şi al morţii”.
Papa Benedict al XVI-lea a reparcurs apoi viaţa Cardinalului Monduzzi, însufleţită de o credinţă evanghelică simplă dar profundă, amintind în special participarea prelatului defunct la Misiunile sociale, adică la acele activităţi de redeşteptare religioasă şi morală care l-au condus în regiunile italiene Calabria şi Sardinia, şi dăruirea, de pionierat, ca asistent spiritual al muncitorilor zileri în agricultură. Papa a evidenţiat calităţile deosebite ale prelatului ca prefect al Casei pontificale şi organizator al călătoriilor apostolice ale Pontifului în Italia: „Pentru Împărăţia cerurilor a muncit el, văzând în întâlnirile cu oamenii ocazii preţioase de trezire a dorului după lucrurile de sus şi a iubirii pentru Biserică, `sămânţă şi început` pentru Împărăţia lui Dumnezeu”.
„În orice circumstanţă, a ştiut să găsească în virtutea răbdării calea maestră de a conforma viaţa sa lui Cristos, suportând dificultăţi şi suferinţe, căutând să îşi exprime caritatea faţă de toţi”. Pentru Cardinalul Monduzzi, a încheiat Sfântul Părinte, primirea altora era o trăsătură primară a vieţii sale preoţeşti. Fie ca acum el să găsească în Domnul Isus pe prietenul credincios care îl primeşte la sine pentru a-i da un loc în casa Tatălui, locaş de lumină şi de pace.
