Cardinalul Tomko, cel mai în etate Cardinal, a murit la 98 de ani

08.08.2022, Vatican (Catholica) - Cardinalul Jozef Tomko a murit luni dimineața la Roma, la vârsta de 98 de ani. În momentul decesului, Cardinalul de origine slovacă era cel mai în vârstă membru în viață al Colegiului Cardinalilor. Mons. Tomko a murit la ora 5:00 dimineața, pe 8 august, în apartamentul său, unde se afla sub îngrijirea unei asistente dedicate, după ce a fost spitalizat pe 25 iunie pentru o leziune la coloana cervicală, potrivit Vatican News. El se întorsese acasă de la Spitalul Gemelli din Roma pe 6 august. Conferința Episcopală Slovacă a invitat oamenii să se roage pentru Cardinalul Tomko într-un mesaj prin care a anunțat decesul acestuia la 8 august.
Conferința a precizat că mai multe informații despre funeraliile Cardinalului la Roma și despre înmormântarea sa la Catedrala Sfânta Elisabeta din Košice, Slovacia, vor fi anunțate în curând. Mons. Tomko a fost membru al Colegiului Cardinalilor timp de peste 37 de ani, după ce Sfântul Papă Ioan Paul al II-lea l-a creat Cardinal în Consistoriul din mai 1985. Un confident al Papei Ioan Paul al II-lea, Mons. Tomko era secretar general al Sinodului Episcopilor de aproape șase ani în momentul în care a fost creat Cardinal. Două zile mai târziu, la 27 mai 1985, a fost numit prefect al Congregației pentru Evanghelizarea Popoarelor. A ocupat această funcție până la pensionarea sa în 2001, la vârsta de 77 de ani. În următorii șase ani, Mons. Tomko a fost președinte al Comitetului Pontifical pentru Congresele Euharistice Internaționale. În această funcție, a participat la mai multe evenimente internaționale în calitate de trimis al Vaticanului.
Tomko s-a născut în micul sat Udavské, în Cehoslovacia, în partea de nord-est a ceea ce astăzi este cunoscut sub numele de Slovacia. După ce și-a început studiile pentru preoție la Bratislava, în 1943, a fost trimis să studieze la Universitatea Pontificală Laterană și la Universitatea Pontificală Gregoriană din Roma, de unde a obținut doctorate în teologie, drept canonic și științe sociale. A fost hirotonit preot în Arhidieceza Sfântului Ioan din Lateran din Roma în 1949. Ca preot, și-a continuat studiile, a făcut muncă pastorală și, mai târziu, a fost vicerector și rector al Colegiului Pontifical Nepomucenum, un seminar teologic pentru cehi. A fost, de asemenea, co-fondator al Institutului slovac al Sfinților Chiril și Metodiu din Roma.
Din 1962 a fost asistent în cadrul biroului doctrinar al Congregației pentru Doctrina Credinței. A condus același birou din 1966. În această perioadă, a fost ales ca unul dintre secretarii speciali pentru prima adunare sinodală din 1967. A fost numit subsecretar al Congregației pentru Episcopi la sfârșitul anului 1974. După ce l-a numit pe pr. Tomko secretar general al Sinodului Episcopilor, Papa Ioan Paul al II-lea l-a consacrat Episcop în Capela Sixtină din Vatican, la 15 septembrie 1979. În anii 1980, slovacul a pregătit și a coordonat trei Sinoade generale ordinare, un Sinod particular al Episcopilor din Olanda și un Sinod extraordinar cu ocazia celei de-a 20-a aniversări a încheierii Conciliului Vatican II. Mons. Tomko a fost, de asemenea, activ în domeniul ecumenismului la nivel internațional.
