A XVII-a Adunare Generală a CRSM (comunicat)
30.09.2006, Cluj (Catholica) - Adunarea Generală a CRSM (Conferinţei române a superioarelor majore) reunită în perioada 25-28 septembrie 2006 a reflectat asupra temei: „Uniunea europeană – o şansă pentru viaţa consacrată? O provocare?” în cadrul căreia am văzut misiunea prioritară a persoanei consacrate astăzi în România: a recupera imaginea reală a lui Dumnezeu în om prin promovarea dreptăţii şi a milostivirii.
Comuniunea şi fraternitatea trăite de noi în aceste zile dorim să fie un semn al unităţii care să stimuleze colaborarea intercongregaţională şi în toată Biserica. Credem că formarea permanentă a persoanelor consacrate trebuie accentuată în toate congregaţiile insistând pe aspectul spiritual – biblic – teologic al trăirii voturilor pentru a alimenta flacăra chemării şi dăruirii noastre. Intrarea României în Uniunea Europeană devine „o şansă şi o provocare” pentru a da împreună mărturie despre Isus cel sărac şi de opţiunea noastră faţă de cei excluşi din societate.
Adunarea Generală a ales noul Consiliu Prezidenţial CRSM pentru mandatul 2006-2009: Preşedinte – Sr. Magdalena Fülöp (Surorile Sociale – Cluj Napoca); Vicepreşedinte – Sr. Felicia Ghiorghieş (Surorile Oblate Asumpţioniste – Bucureşti); Consiliere – Sr. Juliana Benedicta Şaroşi (Surorile Maicii Domnului – Cluj Napoca); Sr. Marcela Runcan (Surorile Baziliene – Cluj Napoca); Sr. Raquel Diaz Flores (Surorile Carmelitane Misionare- Bucureşti).
