Anunțuri din Dieceza de Oradea

24.10.2022, Oradea (Catholica) - 1. Un milion de stele pentru Ucraina
Asociațiile Caritas ale Eparhiei Greco-Catolice de Oradea și Episcopiei Romano-Catolice de Oradea doresc și în acest an să accentueze public importanța activităților social umanitare desfășurate în cadrul celor două instituții prin implicarea personalului propriu dar și a unui număr impresionant de voluntari. În contextul actual, luni, 24 octombrie 2022, cu începere de la orele 17.30, în fața Teatrului de Stat din Oradea va avea loc programul intitulat Un milion de stele pentru Ucraina. În cadrul programului se dorește exprimarea solidarității cu poporul afectat de război. Pe lângă susținerea numeroaselor inițiative de sprijinire a celor aflați în situații dificile, participanții la acest program vor aprinde o lumânare pe platoul din fața Teatrului de Stat. Episcopia Romano-Catolică de Oradea invită și pe această cale cetățenii orașului, să participe în număr mare la acest moment.
2. Plantări de flori în grădina Palatului Episcopal Romano-Catolic
În ciuda pregătirilor pentru perioada de hibernare, grădina Palatului Episcopal Romano-Catolic continuă să trăiască. Urmărind evoluția sezonieră a diferitelor plante, în arealul grădinii se desfășoară activități de plantare a bulbilor, care în primăvară vor încânta cu flori privirea vizitatorilor. Pentru o implicare cât mai directă a celor care știu să prețuiască zonele de liniște și recreere, Episcopia Romano-Catolică de Oradea anunță o zi deschisă de plantare a bulbilor în grădina palatului episcopal romano-catolic. Astfel, joi, 27 octombrie 2022, între orele 9.00 – 15.00, cei care doresc să se implice în activitatea de grădinărit, o pot face prezentându-se le personalul care coordonează această activitate. Sunt așteptați atât persoane adulte cât și copii. Deviza acțiunii este: Viața să trăiască! – Ustensilele necesare la plantare sunt asigurate de către Episcopie. Întregul colectiv al Episcopiei romano-catolice de Oradea vă așteaptă cu drag să vă alăturați lor!
3. Capelă mortuară la Borumlaca – binecuvântare
Sâmbătă, 29 octombrie 2022, cu începere de la orele 11.00, Episcopul diecezan Böcskei László va celebra o Sfântă Liturghie în comunitatea Borumlaca, ocazie cu care va binecuvânta și noua capelă mortuară a localității.
4. Instituirea unui acolit la Tășnad
Duminica, 30 octombrie 2022, cu începere de la orele 10.00, Episcopul diecezan Böcskei László va celebra o Liturghie solemnă în biserica parohială din Tășnad, ocazie cu care Gózner Artúr, de la treapta lectoratului va fi promovat în slujirea acolitatului. Aceste slujiri, după rânduiala Bisericii Catolice, preced hirotonirea de diacon și permit exersarea anumitor slujiri în cadrul sfintelor celebrări dar și în afara acestora, mai ales cele care vizează ajutorarea bolnavilor și a celor aflați în nevoie.
Biroul de presă a Episcopiei Romano-Catolice Oradea
tel. 0259-411180
